#1 Context

#

Spațiu expandat

de Olivia Nițiș

O privire analitică asupra relațiilor dintre spațiul public și cel privat în perioada contemporană nu poate avea loc fără înțelegerea diferențelor la nivel de experiență, cum este experiența occidentală în raport cu cea a Europei post-comuniste. Fără a reduce observațiile la un anumit areal geografic și ideologic teoriile despre spațialități în dimensiunea lor interdisciplinară, la granița dintre arhitectură, urbanism, antropologie, sociologie, public advertising, filozofie, arte performative, arte vizuale șamd. în Europa de Est pot contribui la o înțelegere complexă asupra spațiilor ca reflex al dinamicii și limitelor manifestărilor individuale și ale comunităților. Acest articol propune o privire aplicată asupra unui act performativ destinat să acopere noțiunea de site-specific în spațiul public, dar și de critică instituțională în accepțiunea sa îndreptată nu doar către instituțiile de artă sau care finanțează arta și cultura, ci și către instituțiile guvernamentale.

Asumată în conceptualism, critica instituțională vizează o serie de practici culturale menite să atace status-quo-ul construind astfel alternative, contra-spații la realitatea normativă. Practicile de excluziune intersecțională sau dimpotrivă de incluziune aparțin unor norme instituționale care legitimează și definesc modul în care privim spațiul public și cel privat, precum și modul în care le dinamizăm. În același timp democratizarea spațiului public și cel privat permite ocuparea unui teritoriu critic prin formule variate de a combate uniformizarea socio-politică și culturală. La ocuparea acestui teritoriu aflat în permanentă negociere cu instituțiile de stat și cu cetățenii voi face referire, la această zonă “gri” în care pot fi chestionate “metodele de separare a spațiului public de cel privat, explorate limitele gesturilor, acțiunilor și discursurilor în spațiul public” precum și “procesele de stabilire și legitimare a cadrelor intervențiilor publice” [1] precum și a persoanelor sau grupurilor care iau parte la acestea.

Configurația identităților urbane după 1990 în România este dependentă atât de lipsa strategiilor coerente de locuire cât și de consecințele formulei de abandon a spațiului public asupra mentalităților și comportamentelor colective. “Mediul construit (…) reflectă, dar și structurează în continuare societatea; exprimând anumite valori, mediază, construiește și reproduce relații de putere. Prin toate acestea, și nu numai, procesul de creare a peisajului este un act politic. Principiile comunismului vorbeau despre o societate egalitară (…) în timp, esența galitară a comunismului s-a stins, divizând societatea într-un mic, dar puternic grup de administratori (…) și altul de muncitori. (…) Acest tip de politică, aplicată pe termen lung, a lăsat cicatrici adânci în comportamentul oamenilor și a alterat întreaga structură socială.”[2]

Dezvoltarea mediilor urbane și rurale în spirit capitalist a condus la o adâncire a contrastelor economice, la acentuarea mediilor privilegiate, la o definiție haotică a arhitecturilor și comportamentelor sociale, la lipsa spațiilor de interacțiune socială și astfel la o evoluție precară a integrării spațiului public în viața socială și a internalizării acestuia ca spațiu de manifestare culturală, nu doar convențională și ideologică. Prezența monumentelor în spațiul public românesc, spre exemplu, apare în spiritul unei continuități ideologice și a unei estetici tradiționale insuficient sau deloc contracarată de presiunea publică, fie și de pe alte poziții oficiale care, cu excepția unor voci individuale, nu este în măsură să articuleze opoziție consensuală. Această realitate ilustrează două aspecte importante ale modului în care are loc interacțiunea cu spațiul public în România: principiul de dominație și cel al intereselor de putere nu permit dezvoltarea unei dimensiuni critice transformative și totodată controlul asupra resurselor financiare și precaritatea acestora determină o competiție acerbă și o internalizare a practicilor culturale în funcție de anumite grupuri. Spațiul critic există doar în măsura supraviețuirii.

Din acest teritoriu de conflict rece se nasc o serie de consecințe grave asupra societății, de la lipsa de dialog dintre sectorul public și cel privat la neglijarea și chiar evacuarea unui procent semnificativ al indivizilor care ar putea participa la formarea identităților culturale și ar putea redefini sau produce alte spații circumscrise altor regimuri semiotice.

În acest an în cadrul platformei Spațiu Expandat coordonată de artiștii Judit și Mihai Balko, cărora li s-a alăturat și curatoarea Cristina Bogdan, a avut loc performance-ul artistei Elana Katz, They Say it Was a Dry Warm Night. Performance-ul de anduranță s-a desfășurat în ziua de 22 octombrie în Piața Unirii la Fântâni în dreptul Bibliotecii Naționale, între orele 12.00-18.00. Acțiunea poate fi privită ca o continuare a celei intitulate They said it was dry, Chicago 2013. Elana Katz este o artistă conceptuală iudeo-americană care lucrează cu precădere în domeniul artei performative. Elana Katz tratează asumat spațiul public ca pe o extensie a celui privat, dormind ca o frumoasă adormită a societății contemporane pasive, pe o canapea rococo, plasată în fântână. Vestimentația minimalistă și pătura albă precum și ceasul vintage cu sonerie pus pe marginea fântânii, menit să sune la orele 18.00, completează tabloul bine controlat al unei artiste conceptuale care calculează totul până la cele mai mici detalii. “Acțiunea reflectă loialitatea oarbă și conformismul în raport cu structura autorității în societate.”[3]

 Epoca simultaneității de care vobește Foucault[4], a juxtapunerilor, a lui aici și acolo, a alăturărilor și dispersiilor în egală măsură creează anxietăți, alienări și perpetuează anumite ierarhii la nivelul accesibilității la spațiu. Fără a reduce teoria heterotopiei a lui Foucault la două formule, apar  relevante în acest caz, pe de o parte heterotopia de criză cu spații rezervate pentru persoane privilegiate și interzise pentru anumite categorii, iar pe de alta heterotopia de compensație care reprezintă o altă realitate prin opoziție cu cea imperfectă în care ne regăsim. Deși apare ca o ruptură în peisajul urban, o realitate transferată, acțiunea artistei funcționează ca o heterotopie sau mai degrabă ca o pluriheterotopie. Spațiul mental și spațiul fizic sunt dublate de alte spații în spații și contra-spații. Spațiul privat este adus în spațiul public, imperfecțiunea spațiului public este juxtapusă perfecțiunii unui contra-spațiu în care domină ordinea personală a subiectului care își autoreglementează propria dictatură a timpului și spațiului. Privitorii sau trecătorii pe de altă parte își construiesc propria heterotopie, fie prin contemplare participativă la spațiul și timpul artistei, fie prin simpla tranzitare a acestuia. Actul performativ activează o frumoasă alegorie a supunerii. Dimensiunea estetică a construcției acestui spațiu de opoziție contribuie la impactul asupra receptării, iar efemeritatea sa o face în egală măsură să funcționeze ca heterotopie temporală, o heterocronie. În acest sens absența este prezență, spațiul-timp mental devine spațiu-timp fizic. Experimentarea acestui act performativ din perspectiva privitorului martor la un peisaj urban alternativ și tranzitoriu, ca un miraj contemporan, imprimă la nivelul conștiinței nu doar înțelegerea și interogarea relațiilor dintre spațiul public și privat sub regimurile de putere, ci și construcția spațiului memoriei în raport cu memoria spațiului aflate în agală măsură subordonate regimurilor hegemonice.  

Cât este de pregătit spațiul public românesc pentrru astfel de manifestări este o întrebare care poate primi mai degrabă un raspuns descurajant, având în vedere dificultățile cu care organizatorii se confruntă, blocajele, incoerențele și neo-conservatorismul autorităților, dar și dezinteresul total față de încurajarea spațiului critic și a instrumentelor sale de discurs în procesele de educație.

Elana Katz este o artistă conceptuală care lucrează cu precădere în domeniul artei performative. Artista este stabilită la Berlin din 2008. Pornind adesea de la o bază istorică artista confruntă convențiile culturale, examinează critic complexitatea contradicțiilor, astfel urmărind să contureze un tip de experiență de dezvățare a lucrurilor presupuse. În cadrul proiectului în desfășurare Spaced Memory, realizat în România în parteneriat cu Institutul Goethe în 2014-2015, artista documentează spații și locuri relevante pentru parcursul istoriei prezenței evreilor în Balcani, locuri acum dispărute și uitate. Începând cu 2011 Elana a cercetat și creat lucrări/acțiuni site-specific în România și în regiuni din fosta Iugoslavie. A mai performat la București la WASP în 2015 în cadrul proiectului interdisciplinar Platforma X, la invitația curatorilor Olivia Nițiș și Ciprian Ciuclea.

A studiat la Parsons School of Design din New York și la Universitatea de Arte din Berlin (master). Granturile sale includ DAAD Graduate Studies Grant (2010), Fondul Franklin Furnace (2011). A expus / performat la Royal Museum of Fine Arts din Belgia (2011), Diehl CUBE Berlin (2013), P.P.O.W. Gallery, New York (2013), Gallery 12HUB, Belgrad (2014), Kunstwechsel, Aachen (2015), și DNA Berlin (2015).


[1] Concept Spațiu expandat 2016, Zona Gri. Informație accesibilă la link-ul: volumart.org

[2] Simionescu, Oana și Cozma, Alexandru, GRI: Galați – Resursăde identitate și Orașul posibil, în Orașul posibil, Intervenții în spațiul urban postcomunist, editat de Stoian, Ina și Calciu, Daniela, Ed. Tact, Cluj-Napoca, 2012, pp.114, 116.

[3] Din comunicatul de presă al evenimentului

[4] Foucault, Michel, Architecture /Mouvement/ Continuité , October, 1984; (“Des Espace Autres,” March 1967. Translated from the French by Jay Miskowiec). http://web.mit.edu/allanmc/www/foucault1.pdf

Add comment

de același autor... Olivia Nițiș

Instagram

Instagram has returned empty data. Please authorize your Instagram account in the plugin settings .
Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories