Arta – du-o în stradă!
Yvon Hollander
În decembrie 2016 am mers la București pentru a face un workshop despre machiajul feței și corpului statuii vivante, cu actorii Teatrului Masca. A fost o experiență minunată. Dar înainte să vă povestesc despre acest workshop, vă voi povesti despre experiența mea.
Numele meu este Yvon Hollander. Locuiesc în Olanda și vin dintr-o familie de teatru. Părinții mei, mătușile mele, unchii mei … toți lucrează în teatru. Când aveam 11 ani, am învățat cum să fac machiajul pentru teatru. Am făcut cunoștință cu „statuile vivante” în 1998, acum 20 de ani. Atunci era o mică competiție în Arnhem, Olanda. Cu numai 15 concurenți pe atunci (acum sunt mai mult de 130!). Publicul era încântat. A fost prima dată când le-am văzut. Sora mea mai mică tocmai începuse școala de actorie. Eu am studiat muzică și organizare. În 1999 am decis să ne înscriem la festival. Eu nu am jucat în acel an, dar am ajutat-o să își facă costumul, decorul și machiajul. Am interpretat Florile-soarelui și am câștigat premiul pentru originalitate în acel an. Asta a însemnat începutul companiei mele, Adorabel. Dacă văd costumele de floarea-soarelui acum, mi se par amuzante pentru că sunt atât de slabe. Din fericire, pot spune că ne-am îmbunătățit tehnicile. Și 20 de ani mai târziu, sunt invitată să predau actorilor în devenire și îmi place foarte mult.
Există multe tipuri de teatru. Personal, ador să fiu performer de stradă. Mai mult decât să fiu pe scenă. E mai ușor și mai dificil în același timp. Din cauza publicului, spațiului și a vremii. Toate îți pot oferi surprize. Trebuie să știi cum să improvizezi.
Ce îmi place la statuia vivantă ca formă de artă, sunt aspectele diferite pe care le conține. Dacă vrei să fii o statuie vivantă foarte bună trebuie să:
- ai o idee originală. De preferat ceva ce nu s-a mai făcut niciodată.
- știi cum să croiești un costum.
- cunoști materialele (nu toate materialele se potrivesc).
- cunoști culorile și să știi să alcătuiești amestecul.
- știi cum să copiezi materiale.
- știi să faci o bază (piedestal), deci să fii îndemânatic la lucrul cu lemnul/ decorul.
- știi cum să te machiezi pe față și pe corp într-o manieră care să se potrivească cu costumul și personajul.
- să știi cum să faci o perucă să aibă aspect de piatră sau alte materiale pe care le alegi.
Ok… acum arăți bine. Foarte frumos. Dar încă nu ești gata să-ți prezinți spectacolul. Pentru asta trebuie să:
- îți cunoști personajul.
- fii într-o formă fizică bună.
- știi cum să îți distribui energia de-a lungul zilei.
- ai o preocupare specială pentru nemișcare
- te miști ca un robot/ în slow motion.
- știi cum să te exprimi fără cuvinte, deci să dezvolți abilități de mim.
- te sincronizezi. Să știi când să te miști și când să nu te miști.
- știi cum să câștigi simpatia publicului.
- îți păstrezi echilibrul.
- îți păstrezi concetrarea.
- îți surpinzi publicul chiar dacă știe că ești o statuie vivantă. Trebuie așadar să faci mai mult decât să stai nemișcat.
Prima treaptă este să stai nemișcat și să ai costum de o singură culoare. Dar ca să ajungi la treapta 10, te poți îmbunătăți la nesfârșit. Mă consider acum între treapta 8 și 9. După 20 de ani, încă nu sunt de 10… Poate uneori. Dar nu constant.
Îmi place să-i învăț pe ceilalți ce am învățat de-a lungul timpului, dar nu vreau să îi învăț „cum se face”, pentru că asta ar omorî creativitatea. Uneori, cele mai bune lucruri se întâmplă când faci greșeli. Așa am ajuns la amestecul meu (secret) de ingrediente pentru a crea structura materialului.
Am văzut cum a evoluat arta statuii vivante de-a lungul timpului. Artiștii descoperă stiluri noi. Dacă au succes, sunt copiați. Obișnuiam să urăsc plagiatorii, dar acum îmi dau seama că aduc o laudă maestrului. Dacă ești copiat, înseamnă că ești bun și că ai inspirat alți oameni. Așadar, bravo!
De asemenea, există mari diferențe între statuile vivante din lume. Sau obișnuiau să existe la început, când nu călătoream atât de mult și nu participam la atâtea festivaluri internaționale (cel din Arnhem a fost primul). Fiecare țară avea modul ei de abordare. Cei din Spania erau în întregime animatori de stradă. Se mișcau foarte mult și doar atunci când primeau bani. Era felul lor de a-și câștiga existența.
Statuile vivante din Olanda voiau să arate cât mai real posibil și nu se mișcau aproape deloc. Statuile olandeze erau angajate în general de corporații pentru PR.
Am observat că există multă istorie în statuile românești, iar unele aveau background în operă. De-a lungul timpului, creațiile Teatrului Masca și-au îmbogățit modalitățile de expresie, costumele și spectacolele devin mai moderne cu fiecare an.
Unul din „pericolele” care apar, atunci când ești artist internațional, este că unicitatea dată de cultura proprie dispare cu timpul. Pe de altă parte… pot da unui pictor pensule, pânză și vopsea. Depinde de el ce va picta. Și e bine să învețe tehnicile de bază întâi. Ca să fiu mai clară: Numai artiștii adevărați experimentează. Stă în natura lor. Pentru că oamenii creativi nu încetează să se joace. Vor să găsească drumuri noi, din curiozitate. Pentru că, până la urmă, să faci același lucru la nesfârșit devine plictisitor. Evident că nu poți avea succes mereu. Pentru a avea succes, ai nevoie și de eșec din când în când. Este cea mai rapidă metodă de a evolua. Ține minte doar că nu există corect și greșit în artă, atâta timp cât o încarci cu sentimentele tale. În artă este vorba numai de emoție.
Lucrul care îmi place la felul nostru de a juca este că poate fi înțeles de toată lumea. Nu avem nevoie de cuvinte. Avem corpurile noastre și fețele noastre pentru a comunica. Și de fapt, doar de ele avem nevoie. Costumele și vopseaua înfrumusețează spectacolul, dar când un actor/ o actriță joacă fără energia lui/ei, nu ai ce să privești. Este ca o scoică goală. Ce predau în principiu, este să lucrezi cu ce ai deja. Trebuie doar să vezi. Pune-ți ochelarii de artist și abordează viața precum un fotograf. Alege lucrurile mici care îți plac din viața cotidiană, apropriază-le, trăiește-le, răsucește-le și include-le în spectacolul tău de stradă. Pentru ca oamenii care nu au darul de a vedea artă în viața de zi cu zi să o poată vedea prin tine și să se bucure de ea. Tu ești amplificatorul.
Când fac un workshop, duc studenții pe stradă să le arăt că inspirația poate fi găsită peste tot. Le arăt lucrurile pe lângă care trec zilnic și de care nu își dau seama cât sunt de frumoase. Îi rog să caute materiale care le plac și să decupeze o suprafață de 10×10 cm. Și vreau să studieze acea bucată de material. Să examineze compoziția și să memoreze toate culorile. Apoi intrăm înăuntru. Le spun să-și refacă pe mâini suprafața aleasă. Apoi le dau alb, negru și 3 culori și le urez succes, iar ei se descurcă. Îi învăț despre amestecul culorilor și le dau o culoare oarecare pe care trebuie să o refacă folosind numai alb, negru și culori primare.
Mulți dintre ei au fost foarte talentați. Îmi puteam da seamă că le plăcea exercițiul primit. Apoi i-am învățat și despre umbre și lumini. Folosind surplus de latex pe nasuri, etc. I-am învățat cum să lucreze cu chit, crep de lână (woolcrepe) și smalț de dinți și cum să se machieze ca să arate mai bătrâni. Apoi le-am dat alt exercițiu: să se facă de nerecunoscut. Rezultatele au fost foarte amuzante și foarte bune!
După toate acestea am avut un ultim exercițiu de făcut. Trebuia să-i pictăm pe corp pe doi dintre actorii din grup. În acest exercițiu i-am învățat despre textura materialului și despre transpunerea acestuia.
Au fost două zile minunate. Actorii au fost foarte motivați. Mi-ar plăcea să merg din nou și să predau despre design-ul costumului și al perucii. Sunt sigură că asta se va întâmpla într-o zi. Între timp voi lucra cu noi materiale și să sperăm că îi voi revedea pe toți în iunie la festivalul Teatrului Masca. Aștept cu nerăbdare.
Nu înceta să te joci și să te prostești.
Hai, hai, hai! Succes tutoror!
Yvon Hollander