Yan van der Heijden
”Statuile vivante sunt o formă de artă foarte democratică”
– Aș vrea să vorbim despre experiența dumneavoastră cu fenomenul statuilor vivante în calitate de inițiator al Festivalului Mondial de Statui Vivante. Aveți deja o experiență îndelungată și aș vrea să vă întreb în primul rând când a fost prima ediție a festivalului și cum s-a născut această idee?
Prima ediție a festivalului a avut loc în Arnhem în 1997, iar motivul pentru care l-am organizat a fost faptul că la acea vreme eram managerul unei organizații de marketing a orașului numită Arnhem Promotions, o colaborare între conducerea locală, principalele companii industriale și diferite magazine din Arnhem. Un fel de organizație privată-publică pentru a promova orașul. În Arnhem se renovase atunci centrul, zona în care se află magazinele, cu pavaj și decorațiuni noi. Așadar, conducerea orașului m-a întrebat dacă aș avea o idee de activitate pentru deschiderea centrului renovat din Arnhem.
– Vorbim de o zonă pietonală, nu?
Da. Când mi s-a pus întrebarea nu știam ce să fac, așa că am rugat 20 de oameni din oraș să ne întâlnim într-o seară și am făcut un brainstorming, să adunăm idei pentru deschiderea noului centru al orașului. Statuile vivante nu erau foarte cunoscute la vremea aceea. De fapt, unul dintre puținele locuri unde puteai găsi statui vivante era în Barcelona, pe strada principală, Las Ramblas. Dar pentru că vorbeam despre o zonă pietonală, una dintre ideile din acea seară, de acum 20 de ani, a fost statuia vivantă. Iar când m-am uitat a doua zi pe lista cu cele 500 de sugestii, una dintre ele era statuia vivantă. Și m-am gândit că ar fi foarte interesantă. De ce interesantă pentru Arnhem? Pentru că Arnhem era cunoscut pentru expozițiile sale imense de sculptură în spațiul public, expozițiile Sonsbeek. Iar combinația dintre sculptură și zona pietonală este, de fapt, statuia vivantă. Era prin urmare ceva ce i se potrivea.
Prima idee era să aducem 100 de statui vivante în centrul orașului. Dar la acel moment era foarte dificil să găsești o statuie vivantă. Nu se prea găseau în Europa. M-am dus în vacanță în Barcelona și m-am plimbat de-a lungul străzii Las Ramblas împărțind cărți de vizită statuilor vivante de acolo și rugându-le să mă contacteze pentru că organizam un festival de statui vivante. M-am dus și la școlile de mimă. Era o școală de mimă în Amsterdam și i-am întrebat pe studenți dacă ar putea să creeze o statuie vivantă. Am făcut ce am putut mai bine ca să găsim statui vivante, eu și colegii mei de la Arnhem Promotion – am mers pe străzi, în școli și am rugat oamenii să creeze o statuie vivantă. La un moment dat aveam în jur de 40 de statui vivante și le-am spus colegilor că nu cred ca vom găsi 100, pentru că nu există 100 de statui vivante. Acela a fost momentul în care am abandonat ideea de a aduna 100 de statui vivante și am hotărât să numim evenimentul Campionatul de statui vivante din Olanda. Pentru că nu mai conta dacă aveai 60 sau 80, poți face un campionat cu oricâte statui vrei, cu oricâte statui ai. Prima dată am avut în jur de 60 de statui. Am fost bine organizați încă de la început și presa națională era interesată de eveniment. Primul campionat a fost pe 31 august 1997 și în ziua de dinainte canalul național de știri și încă un canal erau deja în Arnhem. Parcaseră deja mașinile în Arnhem pentru că voiau să difuzeze evenimentul. Am fost foarte fericiți că presa era interesată de prima ediție a festivalului. Era o bună promovare a orașului. Și acesta era desigur și obiectivul meu, pentru că eram managerul departamentului de marketing al orașului și treaba mea era ca orașul să devină cât mai vizibil prin acest eveniment. Și am reușit. Sau cel puțin am crezut că vom reuși, că festivalul va avea parte de atenție. Iar următoarea zi, duminica dimineață, eram desigur foarte entuziasmat pentru că era prima dată când urma să facem asta. La acea vreme nu aveam încă internet. Acum te poți uita pe internet să vezi cum va fi vremea, dar atunci trebuia să te trezești dimineața și să vezi cum e. Așa că m-am trezit la 6 dimineața și am încercat să găsesc prognoza meteo la televizor. Am schimbat canalul pe BBC1, pentru știrile de la ora 6, am văzut imaginea lui Lady Di și ascultam ce spunea crainicul, iar el vorbea despre Lady Diana la trecut. Lady Diana murise în Paris. Am realizat atunci că a murit la ora 6 dimineața în acea duminică și că aceasta va fi știrea zilei. Îmi amintesc că acoperirea mediatică a știrilor despre Lady Diana a întrecut-o pe cea despre Cel de Al Doilea Război Mondial. Mi-am dat seama că toți se vor concentra pe asta și că festivalul nu va avea niciun fel de promovare. Cele două mașini ale presei și canalului de știri care erau în Arnhem plecaseră deja la Amsterdam și vorbeau în acea zi despre moartea prințesei Diana, nu despre statuile vivante. La acea primă ediție, m-am dus la primarul orașului Arnhem și l-am întrebat dacă ar trebui să anulăm evenimentul din cauză morții prințesei Diana. Mi-a spus că nu e nevoie și că ar trebui să continuăm. Vremea în acea zi a fost foarte frumoasă, 20 de grade, am avut o vreme perfectă pentru eveniment, iar spre surprinderea noastră au venit mai mult de 100 000 de oameni la prima ediție, în centrul orașului Arnhem, să vadă statuile vivante. Am văzut că toată lumea era foarte încântată de acest fenomen și că statuia vivantă este și pentru adulți și pentru copii. Și adulții și copiii erau surprinși de statuile vivante. E o formă de artă care e potrivită și pentru publicul tânăr și pentru cel bătrân. Asta o face specială. Nu se întâmplă foarte des și cred în asta constă unicitatea ei.
– Iar acum festivalul nu se mai numește Campionatul de statui vivante din Olanda, ci Festivalul mondial de statui vivante. Acum aduce laolaltă artiști din toată lumea.
Într-adevăr. Am organizat primele patru ediții ale festivalului împreună cu echipa de la Arnhem Promotion, între 1997 și 2000, iar apoi am părăsit organizarea și, la un moment dat, conducerea locală din Arnhem a rugat Hagen Events să organizeze festivalul. Primii ani au continuat cu aceeași structură și apoi au transformat campionatul în Festivalul Mondial de Statui Vivante. Întâi a fost un campionat național și apoi a devenit din ce în ce mai mult o competiție internațională. Acum cred că în jur de jumătate dintre participanți sunt din alte țări. Din această perspectivă s-a schimbat mult.
– Dar astăzi statuile vivante sunt mai ușor de găsit, nu mai e o problemă. Nu mai trebuie căutate pe străzile Barcelonei.
Nu. Ce am făcut noi în acest sens, fără să realizăm, a fost că prin organizarea acestui festival am dat un impuls multor oameni să facă statui vivante. De fapt, festivalul a inspirat oamenii să creeze statui vivante. Chiar și în Olanda erau oameni încă la început cu statuia vivantă, iar apoi au făcut o profesie din asta. În Olanda există câteva companii mici care trăiesc din statuia vivantă. Fac costumele și apoi angajează oameni pentru a fi statui vivante. Este un fel de mică afacere, ca urmare a festivalului. Pentru că ce nu s-a întâmplat la prima ediție, s-a întâmplat la cea de a doua, în 1998, care a fost difuzată de canalul național de știri și a avut parte de multă atenție. Am dat multe interviuri pentru diferite canale de știri și apoi, biroul meu a primit multe telefoane de peste tot din Olanda. Toți voiau statui vivante. Nu ne-am dat seama ce se întâmpla, dar dintr-o dată, toate zonele pietonale din Olanda voiau 10 sau 20 de statui vivante pentru că le plăcuse ideea. În fiecare oraș din Olanda există organizații care încearcă să promoveze magazinele din centrul orașului, iar să organizezi spectacole de statui vivante e simplu. Tot ce trebuiau să facă era să le angajeze și aveau o mulțime de oameni care veneau datorită lor. Din acel moment, oamenii și-au dat seama că pot trăi din asta și au creat mici companii prin care se puteau închiria statuile. Există deja oameni activi de 20 de ani în acest domeniu.
– Ați menționat și alte locuri unde a devenit faimos acest fenomen în Olanda. Care este relația dintre festivalul din Arnhem și alte festivaluri naționale din Olanda?
De fapt, eu sunt acum membru în conducerea Fundației Mondiale a Statuilor, nu organizez eu. Această organizație se ocupă acum de 3 festivaluri. Cel din Arnhem, apoi festivalul din Ede – Statui vivante în noapte. Acesta are loc seara, în întuneric. Aici luminile reprezintă particularitatea principală a festivalului – efectele de lumină care luminează statuile. Este un produs secundar al festivalului din Arnhem. Iar cel de al treilea, Campionatul de statui vivante din Olanda are loc în Valkenburg, în fiecare an, în iunie. Câștigătorul obține mereu un loc în campionatul mondial.
– Și referitor la tehnica statuilor vivante: care a fost evoluția ei de la prima ediție în ceea ce privește machiajul, execuția costumelor, descoperirea personajelor, până acum?
La început, statuia vivantă încerca să imite statuia reală. Deci costumele arătau ca și cum ar fi de bronz, de argint sau de cupru. Existau statui ale zeilor greci sau eroilor romani, copiind statuile originale. Dar de-a lungul anilor, a existat multă inovație și creativitate din partea oamenilor care creau statuia vivantă. De exemplu, au creat aceste tehnici prin care pot sta într-o poziție pe care nu o poți face în viața de zi cu zi. De exemplu, un bărbat în cădere, prin creare unui mecanism care le permite să stea într-un mod în care nu ar putea în realitate.
– Cum am pune mișcarea în nemișcare.
Da. Sunt multe lucruri noi. Uneori o mică mișcare. A fost și în București acum trei ani, chelnerul care cade. Și asta a fost o nouă mișcare. Acum 20 de ani nu erau decât copii ale statuilor tradiționale. În acest sens, a existat și încă există foarte multă inovație. Calitatea statuilor s-a îmbunătățit foarte mult. Costumele și machiajul au devenit mai profesioniste. Când compari situația de acum 20 de ani cu cea de acum, poți vedea că există o mare îmbunătățire și foarte mult profesionalism. Și uneori există structuri noi, idei noi. Orice merge. Baza e aceeași – trebuie să poți sta nemișcat pentru o perioadă de timp – dar în ceea ce privește designul, totul e permis. Poți merge oriunde te duce imaginația ta de creator de statui vivante. Este o lume imensă pentru creativitate când faci o statuie vivantă, nu mai trebuie imitată statuia reală. Statuile s-au dezvoltat foarte mult. Nu mai există limite.
– Care este rolul acestor artiști în ansamblul teatrului stradal?
Greu de răspuns la această întrebare. Acum, statuia vivantă a devenit o parte obișnuită a teatrului stradal. Nu mai e o excepție. Le poți vedea peste tot, nu numai în Arnhem. Le poți vedea în Amsterdam și în alte orașe din Olanda. Apoi în Bruxelles, în Berlin, în toate orașele principale din Europa, organizate în festivaluri sau de către oameni care încearcă să strângă bani. Apropo, asta-i altă poveste. Uneori în Piața Dam, în centrul Amsterdamului, poți să vezi statui vivante, care nu sunt chiar statui vivante, sunt doar oameni care poartă un costum și încearcă să strângă bani. Aceștia nu sunt profesioniști, ci un fel de cerșetori moderni. Și e o rușine pentru statuile vivante, așa cum le știm acum. Nu e bine pentru imaginea statuilor vivante că folosesc acest discurs drept instrument pentru a cerși bani. Își pun doar o haină, o piesă vestimentară și stau acolo. Nu au tehnică și nu sunt profesioniști. Sunt amatori și designul lor, tehnica și motivul pentru care stau acolo nu este bun și fac o imagine proastă părții profesioniste a grupului de statui vivante. Nu le-o poți interzice, însă e păcat că sunt acolo. Dar statuile care sunt în festivaluri sau acolo unde se plătește pentru ele au o calitatea foarte bună.
– Referitor la profesioniști. Care ar fi părerea dumneavoastră despre o organizație a creatorilor de statui vivante?
Care ar fi scopul unei astfel de organizații?
– Spre exemplu, de a pune pe hârtie clarificări în ceea ce privește statuia vivantă. O definiție teoretică referitoare la costume, la tehnică, etc.
Dacă ar contribui la profesionalismul artiștilor și dacă ar îmbunătăți calitatea acestei discipline, atunci ar fi o idee bună. Dar întrebarea este dacă se poate îmbunătăți profesionalismul printr-o organizație. După cum am spus deja, festivalul din Arnhem a fost un instrument perfect pentru asta și la fel ar funcționa și în București. Cu fiecare an în care organizați acest festival, calitatea statuilor vivante se îmbunătățește. Pentru că organizând festivalul, inspirați actorii de la Masca, dar și pe alți oameni, să creeze noi statui. Organizând un festival, și am văzut asta în Arnhem, am contribuit la o mai bună calitate și mai mult profesionalism în domeniu. Festivalul este deja un instrument foarte bun pentru a atinge scopul acesta. Nu știu dacă o organizație ar îmbunătăți asta și mai mult. Se poate. Dacă o organizație precum ai sugerat ar contribui la o calitate mai bună și mai mult profesionalism, de ce nu? Atunci ar trebui să încercăm să o facem. Dar ar fi foarte dificil, pentru că ar trebui să ajungem la fiecare statuie în parte, ar trebui să devină membri. Și ar fi dificil să spui ca orgnizație că o statuie vivantă e bună și că alta e proastă. Pentru că ar trebui să judeci calitatea… Dar asta nu e chiar o problemă, ar putea fi o problemă în cele din urmă. Nu sunt chiar sigur. Dar scopul ar trebui să fie îmbunătățirea calității și profesionalismului în general.
– Credeți ca ar trebui să existe un interes pentru o definire teoretică a statuii vivante? Am observat că există o lipsă a scrierilor în legătură cu acest subiect.
Știu că există o carte scrisă de una dintre statuile vivante în 2004, dar este singura de care știm. Deci, aveți dreptate. Nu există aproape nicio scriere despre domeniul statuii vivante. Ar fi bine, probabl, să avem o carte despre asta, despre partea științifică și teoretică a acestui domeniu. Ideea mea este că (și probabil de aceea și Teatrul Masca a organizat acest festival) statuia vivantă este strâns conectată cu mima ca formă de artă. Mima înseamnă mișcare și statuile în general înseamnă nemișcare. Linia dintre cei care se mișcă și cei care nu se mișcă e foarte subțire. Sunt foarte aproape unii de ceilalți și probabil din această cauză Teatrul Masca a luat inițiativa de a crea acest festival. Pentru că arta nemișcării este mult mai dificilă decât arta mișcării cum am putea defini mima. Este precum în cazul lui Picasso sau Van Gogh. Înainte să poți inova o formă de artă, trebuie să o stăpânești și în forma ei clasică. Van Gogh și Picasso puteau picta în stil clasic și pentru că puteau tehnic să facă asta, au putut fi și impresioniști, cum a fost Van Gogh, sau cubiști, cum a fost Picasso. Același lucru se întâmplă și cu statuile vivante. Statuile vivante trebuie să știe să se miște ca mimii, trebuie să știe cum să se miște pentru a putea sta nemișcate.
– Mi-ați vorbit deja puțin despre inițativa Teatrului Masca de organiza un festival internațional de statui vivante. Ați mai avea ceva de adăugat?
Am fost invitat la festival la ultimele 5 ediții. Am privit din diferite unghiuri festivalul. M-am uitat și la organizare, fiind la rândul meu organizator de festival, și cred că Teatrul Masca face o treabă foarte bună. Prima dată când am fost acolo, festivalul a fost în Parcul Herăstrău, care este foarte frumos. Îmi place de asemenea faptul că Teatrul Masca a luat inițiativa aceasta și că au invitat statui vivante din străinătate, astfel încât pot învăța unii de la alții, cei de la Masca pot vedea cum fac artiștii din alte țări și invers. Cred că este o colaborare frumoasă, ca o platformă creată de Teatrul Masca pentru a face schimb de idei și informații între statuile Masca și statuile vivante din străinătate. În afară de asta, există un public foarte numeros în București. La un moment dat este chiar aglomerat. Înțeleg de ce în ultimii ani festivalul a fost mutat și în alte parcuri și că a fost o cerere ca Teatrul Masca să meargă și în alte locuri și spre periferia Bucureștiului. În ceea ce privește așezarea, mi-a plăcut mai mult Parcul Herăstrau, dar în alte parcuri este un public diferit. Oameni obișnuiți, care se plimbă în cartierul lor, în parcul lor și văd această nouă formă de artă a statuii vivante. Parcul Crângași aduce laolaltă forma de artă a statuii vivante și oamenii din acea zonă. Este vorba de oameni obișnuiți, nu de societatea înaltă, oameni ca tine și ca mine vin acolo și se bucură de această formă de artă. Și mereu mi-a plăcut ca arta să fie pentru toată lumea. Statuile vivante sunt pentru tineri și vârstnici, dar și pentru bogați și săraci deopotrivă. Pentru că îți stimulează imaginația. Oricine este atins de acest fenomen. Este o formă de artă foarte democratică.
– Și cred că este o formă de artă care vine către spectator, nu așteaptă să vină el către ea, ca în cazul spectacolelor de interior.
Da. Are un prag jos. Nu există bariere și în special nu există bariere lingvistice. Mima și statuile vivante au asta în comun. Și asta e foarte important.
– Care sunt diferențele dintre Festivalul mondial de statui vivante din Arnhem și Festivalul internațional de statui vivante din București?
Diferența principală e că la București jumătate din program este făcut de Teatrul Masca. În Arnhem nu avem propriile noastre producții. Dar în ceea ce privește participanții internaționali, sunt cei care vin și în Arnhem. Pentru că de multe ori l-am ajutat pe Mihai Mălaimare și i-am dat numele celor pe care ar trebui să le invite. Deci partea internațională a festivalului este aceeași ca aici în Arnhem. Dar diferă faptul că este organizat de o companie de teatru. Pentru că noi suntem o companie care există numai pentru acest motiv, de a organiza festivalul. Din punct de vedere al calității sunt comparabile. Altă diferență este aceea că Bucureștiul este mult mai mare decât Arnhem. Când punem statuile noastre vivante în orașul Arnhem, toată lumea le vede. București este atât de mare că atunci când pui statui vivante într-un parc nu știu câți oameni din București, vin să vadă festivalul de statui vivante. Sunt 145 000 de oameni care locuiesc în Arnhem și cred că mai multe de 100 000 de oameni vin să privească statuile. Deci cel puțin 70% din Arnhem vine la festival. Mulți vin și din alte orașe. 200 000 de oameni vin în fiecare an la festival. București are aproximativ 2 milioane de oameni în evidență, de aproximativ 15 ori mai mult decât Arnhem. Sunt foarte mulți oameni care vin și la festivalul din București, dar nu 200 000 și dacă vorbim din punct de vedere relativ, 1% din oamenii din București vin la festival, iar în Arnhem 70%. Asta nu e o problemă, este un fapt, pentru că m-ai întrebat despre diferențe. Nu cred că în București acesta este festivalul principal, pentru că în București se întâmplă atâtea.
– Nu cred că există un eveniment principal pentru că sunt atâtea încât nu putem spune care este cel principal.
Da. Locuiesc în Amsterdam și acolo sunt cel puțin două festivaluri pe săptămână și uneori nici nu știi că există un festival. Cred că e la fel și în București. Sunteți unul dintre sutele de festivaluri. Dar Arnhem este așa mic că face ca evenimentele noastre să pară destul de mari și este unul dintre principalele evenimente care se petrec în Arnhem de-a lungul întregului an, deci suntem foarte importanți din cauza asta.
– Așadar, este un privilegiu să organizezi un festival mare într-un oraș mic.
Sigur. Sunt managerul unui teatru într-un oraș foarte mic, cu doar 40 000 de locuitori și teatrul meu este foarte important în acest oraș foarte mic pentru că acolo nu există aproape nicio organizație culturală. Nu există competiție. Cred că ar fi foarte dificil să creați un festival de statui vivante prin care să atrageți atenția tuturor oamenilor care locuiesc în București. Ar trebui să îl faceți pe strada principală cu magazine. Strada aceea foarte kitsch unde sunt magazine frumoase. Ar intra mai mulți oameni în contact cu festivalul. Acum ei trebuie să vină în parc. Deci pentru a coborî și mai tare pragul despre care vorbeam, statuile vivante ar trebui să fie pe Strada Victoriei. Nu e un parc, dar este o posibilitate. Nu e un sfat, ci o sugestie. Ar atrage mai mulți oameni, iar când veți atrage atenția magazinelor și băncilor va fi posibil să fiți sponsorizați de către acestea. E o posibilitate și de a strânge bani de la principalii stakeholder-i.
– A adus profit această strategie magazinelor implicate?
Sigur. Principalul motiv pentru care am creat acest eveniment a fost să promovez centrul orașului Arnhem, ca manager al Arnhem Promotion. După cum ai spus și tu, jumătate din cei 200 000 de oameni care vin de la festival nu sunt din Arnhem. Pentru unii dintre ei a fost prima dată când au trebuit să vină în Arnhem. Și pe lângă faptul că văd statuile vivante, văd și magazine frumoase. A fost un efect pozitiv pentru ansamblul de magazine. Și prin atenția presei – e incredibil câte fotografii se fac în timpul festivalului – și prin pozele care sunt acum în toate revistele în Olanda, sub care mereu e un titlu „centrul orașului Arnhem”. E o promovare bună a orașului. Nu vreau să exagerez sau să mă laud.
– Deci, revenind la diferențe. Ce părere aveți despre cele două viziuni de a crea statuia vivantă – cea a Teatrului Masca și cea a artiștilor internaționali?
Cred că punctul de plecare este diferit. La creațiile Masca este vizibil faptul că s-au dezvoltat și din mimă. Creațiile internaționale sunt mai puțin conectate cu acest background. Statuile vivante ale Teatrului Masca au mai multă mișcare, mai multă poveste și muzică. Sunt de fapt multidisciplinare. Se împletesc cu teatrul cu text uneori, cu povestea, cu muzică și cu mișcarea. În general, participanții internaționali stau nemișcați, de-abia există mișcare, muzică și deloc text. Cred că asta este diferența principală. Iar statuia vivantă a Teatrului Masca conține mai mulți membri. Cele internaționale sunt mai mult individuale. Probabil e și o chestiune de bani. Dacă un organizator de festival vrea să aducă o statuie vivantă formată din 10 oameni asta înseamnă 10 bilete de avion, de 10 ori mai multe costuri pentru cazare. Cred că în cazul aceasta e mai bine să fie statui individuale. Din punct de vedere financiar, e mai bine.
un interviu de Alexandra Pascu