Muzica – element premergător al spectacolului de stradă
Motto: Orice intrerpretare a unei partituri muzicale este un act teatral, prin simpla prezență.
(Stravinsky)
de Cristinel Dâdăl
Din punctul de vedere al spectatorului, experiența teatrului de stradă începe de la o oarecare distanță de actul în sine. De la intrarea în parcul sau strada cu pricina, prima întâlnire pe care viitorul spectator o are cu spectacolul, prima informație pe care o primește despre existența în imediata apropiere a unui act care se situează în afara tipicului de zi cu zi, este de natură sonoră. Înainte de a vedea și de a intra în contact cu toate celelalte elemente care îi pot menține interesul (forme, culori, costume, animație, mișcări etc) persoana aude muzica spectacolului și poate că de aceea, cel puțin în ceea ce privește teatrul de exterior, muzica reprezintă nu un accesoriu, ci un element esențial.
Bineînțeles că, într-o anumită măsură, funcțiile muzicii sunt aceleași în orice formă de teatru. Sunt, însă, anumite aspecte care se impun ca particularități în ceea ce privește rolul și importanța muzicii în teatrul jucat în afara sălilor dedicate.
Înainte de orice, trebuie să vorbim despre impact și notorietate. Actul teatral care se desfășoară în spații neconvenționale nu beneficiază de atenția pe care o amanetează un spectator plătitor de bilet pentru a intra într-o sală de teatru. De aceea el trebuie să se folosească de anumite mijloace – și unul dintre acestea este muzica – pentru a atrage atenția asupra propriei desfășurări. Spectatorul teatrului de stradă nu este unul declarat, ci cîștigat! El trebuie anunțat că urmează să se întâmple ceva, trebuie atras și apoi, în acele câteva zeci de secunde pentru care este dispus să acorde atenție, să fie prins. Prin sonoritate și volum, dar mai ales prin prisma faptului că transmite ideea unui act construit și nu aleatoriu, muzica este, din acest punct de vedere, vornicul spectacolului de teatru care se declamă potențialului public hic et nunc.
Muzica propune și creează o atmosferă, delimitând spațiul în care spectacolul se va desfășura. Așa cum decorul este primul element prin care un spectator în sală ia contact cu spectacolul, muzica este pentru spectacolele de exterior primul element cu care posibilul spectator intră într-o anumită relație, primind imediat informația elementară despre tonul reprezentației la care este invitat.
Muzica reprezintă un mijloc la îndemână pentru a transmite limpede referințe privind situarea socială, culturală sau geografică a personajelor. Apelând din nou la comparația cu sala de teatru, acolo vorbim de o persoană care fie că vine la spectacol știind clar că va vedea reprezentația X cu subiectul în Grecia antică sau Franța anilor 1800, fie că intră în sală și scenografia îi transmite aceste referințe. În cazul unui spectacol de stradă, însă, decorul nu va avea niciodată complexitatea unei scene, ca să nu mai vorbim de un spectacol paradă sau în mișcare, unde acesta lipsește cu desăvârșire. Și iată că este rolul muzicii să suplinească toate acele elemente și să încadreze foarte eficace, în spațiu și timp, subiectul și personajele. Aș menționa aici și ceea ce numesc pseudo autenticitate. Poate că nu putem reproduce în mod autentic o compoziție așa cum se auzea la un banchet elisabetan. Dar o partitură inteligent scrisă și aleasă poate transmite sonoritatea pe care cei de față să o asocieze fără echivoc perioadei și contextului respectiv.
Muzica ajută la definirea personajelor și a relațiilor din cadrul poveștii. Fie că e vorba de un leitmotiv, fie că e vorba pur și simplu de unități structurale – melodice, armonice sau ritmice – care se asociază unui anumit personaj sau moment, muzica ajută sub acest aspect la citirea personajelor și a relațiilor dintre acestea.
Muzica reprezintă un comentariu la ceea ce se petrece. Ea exprimă și imprimă, în același timp, o judecată asupra unui personaj sau moment. Ea poate califica un element al spectacolului ca fiind elegant, sau poate face un anumit gest să apară jucăuș. Poate transforma un personaj negativ într-unul cu valențe pozitive. Desigur că ține de inteligența și inspirația regizorului ca această însușire să nu rămână un element de redundanță, ci unul care îndrumă spectatorul în direcția dorită.
Muzica descrie emoția personajului. În teatrul de stradă nu există poziție privilegiată a spectatorului. În funcție de spațiu, de organizare, de desfășurare, anumite momente se văd mai bine sau mai puțin decât altele. Astfel, chiar dacă o expresie a feței actorului sau un gest semnificativ nu au fost surprinse limpede, muzica descrie cele amintite pentru toți cei prezenți.
Percepția temporală reprezintă un teribil loc de joacă pentru muzică. Prin simpla alterare a tempoului se induce în mintea privitorului viteza de desfășurare a scenei. În acest mod, o melodie antrenantă și vivace face ca un moment de jonglerie să pară a se desfășura într-o viteză amețitoare, în același fel în care o așteptare de 30 de secunde pe scenă poate să pară dureros de lungă pentru percepția manipulată de o muzică lentă.
Nu numai percepția timpului poate fi controlată prin muzică, dar și aceea a spațiului. Un singur personaj într-o cămăruță mișcându-se pe acordurile unei întregi orchestre ar părea la fel de nefiresc precum 15 personaje dansând pe partitura unui singur instrument. De asemenea, registrul melodiei (tonalități joase, medii sau înalte) poate crea impresia mărimii spațiului.
Muzica ajută la crearea momentelor ireale. Neavând la dispoziție decorul, recuzita, luminile și toate elementele care permit construirea iluziei în sala de teatru, muzica rămâne jobenul cu ajutorul căruia teatrul de stradă poate crea momentele sale de magie, de metamorfozare a personajelor sau de trecere a acestora de la stări naturale la stări deasupra de fire.
Muzica trebuie să funcționeze pe toată desfășurarea spectacolului ca un liant, ca o pereche de brațe care apucă spectatorul și îl țin acolo, aproape, până la final. Și pentru a realiza aceasta ea se folosește de toate mijloacele unui veritabil discurs. Spre exemplu, poate susține contradicția. O acțiune calmă sau naturală a unui personaj, însoțită de o muzică gravă sau sinistră, induc ideea că ceva semnificativ urmează să se petreacă. Ea poate influența extrem de puternic cheia în care se citește o scenă. Poate dicta dacă considerăm despre o acțiune că este una serioasă sau comică. Poate folosi această abilitate pentru a construi fantastice parodii ale personajelor sau ale momentului în sine.
Muzica are capacitatea de a influența și de a stimula emoții primare, ca frica sau compasiunea și câte altele. Atunci când își atinge scopul poate evoca toate consecințele psihologice și fizice ale emoției respective. O utilizare studiată a tonalității, melodiei și volumului face imposibilă pentru minte și corp detașarea de emoția la care se face apel. În aceeași măsură poate influența atenția spre alte direcții emoționale, mai subtile și cu efecte nu atât de imediate și evidente ca cele menționate.
Muzica poate induce relații care țin de dimensiune. Imaginea unui copil care străbate de unul singur străzile dintr-un imens oraș nu poate fi redată atât de ușor din punct de vedere vizual. Dar coloana sonoră poate sublinia diferențele acestea de ordin vizual și conceptual, acordând copilului un motiv muzical inocent susținut de un flaut deasupra unui acompaniament în registru grav și agitat, simbolizând orașul. În acest fel, elemente care nu pot fi redate simultan în planul privirii spectatorului decât aluziv, pot fi puse conceptual în relație.
Muzica poate crea un anumit soi de unitate și de nivelare în rândul spectatorilor. Dacă ne gândim ca punct de referință la rolul imnului național, spre exemplu, care este acela de a crea sentimentul de unitate în rândul ascultătorilor, putem spune că această funcție este prezentă și la muzica ce însoțește un spectacol de teatru. Cu precădere melosul care susține momente euforice sau eroice poate fi folosit eficient în crearea unei emoții colective. În această situație cel mai bine funcționează melodii bine cunoscute și aceasta pentru că sunt mult mai ușor de accesat decât cele ascultate pentru prima oară. În orice caz, în astfel de situații se poate induce în rândul publicului sentimentul colectiv că a participat efectiv la cele întâmplate în spectacol.
Includerea muzicii într-un spectacol de teatru intensifică emoția, susține acțiunea dramatică, evocă atmosfere și stări într-un mod în care numai cuvântul sau gestul singur nu o pot realiza. Muzica este integrată în spectacolele de exterior de la Masca într-un fel aparte, dincolo de ceea ce poate trimite cu gândul la un musical. Această distincție critică privește modul în care în cazul unui musical se poate vorbi și de momente de muzică de dragul muzicii, fără un conturat context dramatic, pe când în spectacolele noastre de exterior conflictul sau povestea sunt dezvăluite pur și simplu cu ajutorul muzicii. Aceasta nu există pentru simpla valoare de entertainment, ci ca un element care dezvoltă povestea, starea și comunică tema principală a spectacolului.
În această ordine de idei există o anumită ordine de întâietate care pornește de la scenariu. Acesta are prioritate și toate celelalte elemente se subjugă cerințelor dramatice ale conceptului de la care se pornește. Exemplificativ este în acest sens faptul că muzica spectacolelor noastre de exterior, aproape fără excepție, este scrisă de compozitor numai după ce acesta a primit filmarea momentului pe care îl are de ilustrat. Și autorii cu care am lucrat de-a lungul timpului au reușit să facă extrem de naturală tranziția de la scenariu la partitură. Probabil de aceea partiturile folosite ajută atât de evident la definirea personajului și la exprimarea veridică a celor mai adânci emoții pe care acesta le transmite.