Muzica de teatru cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Vlaicu Golcea
de Ilinca Urmuzache
Muzica de teatru a atras mereu artiști contemporani în colaborări cu teatre de stat și trupe independente. Astăzi din ce în ce mai mulți muzicieni aleg să se îndrepte către un domeniu nou lor, un exercițiu de creație, acela al teatrului. Artiști precum Ada Milea, Bobo Burlăcianu sau Vlaicu Golcea sunt doar câteva dintre numele pe care spectatorii le văd constant pe afișele spectacolelor de teatru din toată țara. Spectacolele care îmbină muzica live cu jocul actoricesc au adesea un impact mai mare asupra audienței. Fiecare muzician are un stil propriu de lucru, conectarea cu echipa spectacolului și cu textul se face treptat, iar procesul de creație diferă pentru fiecare producție în parte.
O artistă cunoscută pentru versurile acide și inteligente ale pieselor sale, dar și pentru preluările poeziilor lui Ion Mureșan ori Gellu Naum și adaptarea lor pe muzică este Ada Milea. A studiat arta teatrului la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș. Și-a început cariera ca actriță a teatrului Național din Târgu Mureș, iar apoi s-a îndreptat către Teatrul LUNI de la Green Hours din București. A lucrat în Canada pentru Cirque du Soleil, însă a revenit la puțin timp înapoi în țară și a devenit o artistă independentă. A avut roluri destul de puține în teatru, a jucat în regia lui Radu Afrim spre exemplu, însă activitatea sa artistică se bazează îndeosebi pe muzica din spectacole. Tocmai pentru că a oscilat în aceste două domenii, al actoriei și al muzicii, ea nu se consideră nici actriță, nici muziciană. Într-un interviu pentru Dilema Veche spunea: Din cauza faptului că nu sînt tocmai o actriţă bună şi nu prea am legătură cu muzica, m-am refugiat între cele două şi a ieşit ce se vede. Mă joc. În acest joc, muzica nu e un scop, ci o consecinţă. Invit colegi actori şi muzicieni şi încercăm să conectăm cuvinte ale unor gînduri cu melodiile lor posibile. E un joc în care rîdem enorm[1]. Ada Milea compune muzică de teatru atât pentru spectacole din teatrele de stat – a avut colaborări cu Teatrul Național din București, Teatrul Național din Timișoara, Odeon, Nottara, Bulandra etc–, dar și pentru cele independente, Green Hours, de exemplu.
Pentru fiecare spectacol, Ada Milea reușește printr-un talent incredibil, dublat de un ritm alert de muncă, să lucreze la integrarea muzicii în piesa de teatru. Este implicată în multe proiecte la teatre din țară, susține concerte singură, dar și alături de Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman. În ceea ce privește muzica de teatru este clar că fiecare spectacol are un stil propriu. Ada Milea lucrează cu regizorii, scenografii, dar și cu actorii pentru a înțelege pe deplin de ce anume este nevoie în scenă. Într-un interviu pentru Scena9 ea spune: La teatru mă interesează să se potrivească. Am foarte multe cântece care n-au mai intrat în spectacole. Pur și simplu spectacolul s-a modificat și nu și-or mai găsit locul. Și sunt și variante refuzate ale unor piese, pe care le cântăm în concert – am descoperit că e foarte interesant să adaptezi la concerte cântece din piese de teatru.[2] În mod evident, procesul de lucru pentru aceste compoziții muzicale este unul intens în care participarea la repetiții este esențială. Fiecare spectacol are o energie pe care muzica trebuie să o susțină, iar actorii să se poată conecta cu ea. Extrem de interesant este faptul că Ada Milea lucrează nu doar cu muzica de chitară, ci experimentează sunete originale cu ajutorul intrumentelor noi, precum thereminul din Micul Prinț de la Teatrul de Comedie. Spectatorii pătrund într-o lume mult mai vie prin intermediul muzicii ei. Pe lângă muzica pe care o creează, Ada Milea lucrează cu actorii care joacă în spectacole. În unele, precum Jurnalul lui Robinson Crusoe de la Odeon, a lucrat cu Mihai Măniuțiu pentru un proiect musical, iar aici actorii cântă și dansează pe muzica ei și versurile lui Gellu Naum. Interpretarea este esențială în acest spectacol, versurile și muzica sunt susținute de un anume stil, iar joaca din versuri reiese doar prin intonație și schimbări de ritm. De fapt, imprevizibilul din ritm este semnătura stilului ei. În spectacolul de la Odeon actorii cântă la diverse instrumente în spectacol, își folosesc vocea, iar îndrumarea ei a fost esențială în procesul de lucru la acest spectacol. În mod similar a lucrat cu Tompa Gábor pentru spectacolul UbuZdup! după Ubu înlănţuit şi alte texte de Alfred Jarry în care o parte din actori însoțesc acțiunea spectacolului prin intermediul instrumentelor muzicale.
Ada Milea a lucrat cu regizori extraordinari de-a lungul timpului. Dar tot prin intermediul teatrului a întâlnit alți muzicieni cel puțin la fel de buni ca ea, cu care a colaborat nu doar în spectacole de teatru, ci și pe scene de muzică, în concerte. Bobo Burlăcianu este artistul cu care Ada Milea a avut cele mai multe proiecte. Bobo este din Dorohoi și acolo a fondat trupa Fără zahăr, alături de Bobi Dumitraș. A făcut teatru în Iași, în trupa Ludic, și a studiat regia la Universitatea Hyperion în București. Întâlnirea cu muzica de teatru a avut loc printr-un proiect la care a lucrat chiar cu Ada Milea, la spectacolul Quijote. Însă primul spectacol pentru care a compus efectiv muzica a fost la Iași la With a little help from my friends, în regia lui Radu Apostol. El nu a fost prima alegere a regizorului, însă Ada Milea l-a recomandat, iar colaborarea s-a dovedit a fi una de succes. De atunci a compus pentru spectacole din țară regizate de Gianina Cărbunariu, David Schwartz, Antonella Cornici etc. Lucrează atât cu teatre de stat, precum Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul Mic din București, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, cât și cu trupe independente, Centrul Educațional Replika, Asociația dramAcum.
Procesul de lucru pentru muzica de teatru este clar, spune el, pornește în primul rând de la text și apoi de la discuția cu regizorul. E important să știe ce anume trebuie să reiasă dintr-o scenă și cum poate ajuta actorii în joc. Într-un interviu pentru Scena9 el afirmă: În funcție de starea emoțională care trebuie exprimată într-o scenă sau într-un moment al spectacolului, mă gândesc și eu la diferite tipuri de sunete, la ce instrumente aș putea folosi sau în ce zonă ritmică aș putea să mă duc[3]. Bobo Burlăcianu a experimentat mai multe genuri muzicale de-a lungul timpului. Ca instrumente, a folosit chitara și pianul cel mai adesea, însă a compus și muzică electronică acolo unde a fost cazul. Diversificarea genurilor muzicale cu care s-a tot întâlnit a dus la o șlefuire a modului în care abordează cele trei direcții pe care le observă în acest domeniu. În același interviu le menționează: În muzica de teatru sunt trei direcții: una de ilustrație muzicală, în care trebuie să găsesc piese de-ale altor artiști, consacrate deja, și să le potrivesc cumva pe momentele din spectacol unde e nevoie; a doua – să compun piese instrumentale care să meargă pe scenă; a treia zonă e lucrul efectiv cu actorul, atunci când trebuie ca ei să cânte piese live. Îmi place la nebunie să lucrez cu actorii. Artiștii de azi trăiesc pe fugă și trăiesc intens. Sunt prinși într-o sumedenie de proiecte și cumva reușesc performanța de a impresiona de fiecare dată. Între concerte și colaborări Ada Milea și Bobo Burlăcianu joacă și cântă împreună în Alcool la Nottara, un spectacol muzical în regia lui Mihai Măniuțiu. Cei doi au făcut muzica acestui spectacol pe versurile lui Ion Mureșan, păstrând același stil muzical plin de umor și captivant.
Diferit de stilurile aproape complementare ale Adei Milea și a lui Bobo Burlăcianu, Vlaicu Golcea compune un alt gen de muzică de teatru. Este compozitor şi aranjor, performer, sound designer, producător, absolvent al Academiei de Muzică Bucureşti – secția jazz și membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Colaborează cu teatre din București, dar și din țară, este un artist extrem de ascultat în foarte multe spectacole, atât în spațiile independente, cât și în cele de stat. A început să compună muzică de teatru pentru un spectacol regizat de Radu Afrim, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, la Teatrul Național din Cluj.
Într-un interviu acordat în 2015 despre muzica de teatru, el definește rolul muzicii într-un spectacol ca o scenografie, dar una sonoră. Are exact aceleași funcții numai că vibrează în unde pe care le auzim, nu le vedem. O coloană sonoră ar trebui să fie o unealtă perfectă pentru a modela silueta “ne-văzutului” unui spectacol. Ea poate să seteze stări și să umble la potențiometre ce vorbesc despre foarte multe aspecte pe care regizorul ar trebui să-și dorească să le încripteze în semiotica sonoră. Ca și în dans, film sau performance – muzica ar trebui să fie un element opțional și din cauza aceasta folosit cu toate motivațiile de pe lume.[4] Ca mod de lucru, Vlaicu Golcea nu doar asistă la repetiții după ce citește textul, dar își acordă timpul necesar de a observa și actorii din spectacol. Bazându-se pe intuiție și pe observație, el reușește să redea nu doar o muzică de teatru, ci o muzică a relațiilor dintre oameni. El preferă să compună cu căștile pe urechi în sala de repetiție pentru a fi constant conectat la atmosfera spectacolului. A lucrat de-a lungul timpului cu foarte mulți regizori, fiecare având alte cerințe, alte viziuni, dar a reușit de fiecare dată să citească dorințele celor cu care a lucrat. Fiecare expresie artistică iși cere “dreptul” la maniera proprie în care manipulezi cu sunetul, pentru că până la urmă, despre asta vorbim, despre un atac asupra participantului pe căi pe care el probabil nu le conștientizează decât după ce spectacolul s-a terminat de mult și rămâne cu dâra sau cu fluviul de senzații pe care le-a experimentat. Eu, în anii aceștia, văd muzica mai degrabă ca pe o instalație sonoră, parte organică din spectacolul-instalație-mamă, spunea el în cadrul aceluiași interviu.
Muzica de
teatru este o completare a actului regizoral. Nu este nicidecum personajul
principal al unui spectacol de teatru, dar acționează la un nivel mai puțin
conștient asupra spectatorilor. Muzicienii care aleg să creeze acest tip de
muzică trec printr-o provocare constantă și o redescoperire a propriilor
stiluri. Reușesc să se reinventeze și să redescopere constant sensurile
muzicii. În continuare, teatrele ar trebui să le ofere pârghii pentru a-și
putea exprima viziunea contemporană, pentru a reuși să problematizeze idei și
pentru a oferi un alt punct de vedere, unul care într-adevăr ridică întrebări
publicului.
[1] http://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/muzica-nu-e-un-scop-ci-o-consecinta-interviu-cu-ada-milea
[2] http://www.scena9.ro/article/interviu-ada-milea
[3] http://www.scena9.ro/article/bobo-pune-muzica-in-teatru
[4] http://vlaicugolcea.ro/interviuri/