Publicul de teatru. Un profil sociologic.
Dan Jurcan, sociolog
Îmi aduc aminte că în anii comunismului sălile de teatru erau pline. Televiziunea nu prea îți oferea mare lucru și oricum cele 2 ore de program erau propagandă pură, așa că lumea prefera cel mai adesea să citească sau să meargă la teatru sau la cinematograf. Teatrul era foarte viu atunci și pentru că era chiar o formă de rezistență față de limbajul de lemn sau față de realitatea definită mult prea ideologic. Orice aluzie la leadership era interpretată ca un act de curaj, o opoziție subtilă față de regim. La adăpostul întunericului, din fotoliul de spectator, publicul savura cu plăcere aceste mici gesturi de dizidență simbolică ascunse printre replicile actorilor. Mesajul artistic era completat cu nuanțe politice pentru că societății de atunci îi lipsea exact opoziția față de un regim totalitar discreționar.
Dar anii au trecut și libertatea a adus și în teatru ceea ce era de așteptat într-o lume capitalistă: concurența. Teatrul a devenit pentru public doar una dintre multiplele forme de petrecere a timpului liber. Au apărut mall-uri, cinematografe noi și zeci și sute de canale de televiziune. Oferta de carte s-a lărgit și ea semnificativ. În fața acestei noi realități, teatrul s-a trezit pe o piață în care publicul este aproape vânat să devină consumator. Și sigur că ne putem întreba în ce măsură această logică de piață mai are legătura cu cultura, cu statutul de spectator al publicului, privit ca receptor al actului artistic, capabil să reconstruiască semnificații pe un orizont de așteptare și să creeze emoția estetică. Viciază sau nu piața concurențială procesul de semnificare în relația dintre creatorul obiectului artistic și cel care îl receptează? Sunt interogații multiple dar din punct de vedere sociologic ne interesează mai mult să definim profilul consumatorului de teatru. Altfel spus, ce fel de public răspunde la oferta de teatru actuală și cum anume o receptează? Studiul privind satisfacția consumatorilor de teatru din municipiul București, derulat de către Institutul Român de Evaluare și Strategie (IRES)[1] în perioada 2016-2017 ne oferă un astfel de răspuns privind publicul de teatru din capitală.
Cât de preferat mai este teatrul ?
Teatrul se încadrează în același model de oferte de petrecere a timpului liber (vizite la muzee, spectacole stradale sau de divertisment, concerte de muzică) care sunt frecventate anual sau, cel mult, de câteva ori pe an. O treime dintre bucureșteni afirmă că nu merg niciodată la teatru, cinema, spectacole sau concerte, iar o altă treime afirmă că merge la teatru cel mult o dată pe an sau mai rar. Teatrul este mult mai puțin atractiv în comparație cu alte oferte de petrecere a timpului liber. Vizitele la mall sau cinema sunt preferate de către bucureșteni cu cea mai mare frecvență, peste 64% din respondenți frecventând mall-urile săptămânal sau cel puțin lunar. Preferința pentru teatru este așadar semnificativ mai mică.
Frecvența consumului de teatru ne arată și multă inconstanță în ceea ce privește comportamentul publicului față de teatru. Astfel, 32% dintre respondenți afirmă că au fost la teatru în urmă cu câteva luni, 15% au fost în urmă cu cel puțin un an, iar peste 45% au fost la teatru acum câțiva ani sau niciodată. De fapt, publicul activ de teatru este situat undeva între 4-8% din populația capitalei și este, de regulă, peste 35 de ani, cu studii superioare și cu venituri cel puțin medii.
De ce nu (mai) merg bucureștenii la teatru?
Principala barieră invocată de către cei reticenți la consumul de teatru este lipsa timpului (46%), urmată fiind de prețul biletelor (14%), lipsa de interes (9%) sau lipsa de informații despre spectacole(11%).
Cum se informează bucureștenii despre teatru?
Calea tradițională de informare (afișajul stradal) rămâne ca fiind cea mai importantă (71%). Internetul joacă și el un rol semnificativ, peste 65% din respondenți menționând această sursă de informare, în timp ce televiziunea este menționată de numai 37% din respondenți, iar ziarele sau revistele culturale de numai 17%. Semnificativă este aici comunicarea în doi pași, prietenii (70%) și familia (62%) jucând un rol determinant în informare și cel mai probabil și în luarea deciziei de a merge la teatru. Acest mecanism de informare și persuasiune privind teatru ne arată că dimensiunea identitar-simbolică a consumului de cultură rămâne destul de puternică și în cazul publicului de teatru.
Cum selectează publicul o piesă de teatru?
Calitatea spectacolelor de teatru este percepută ca fiind foarte ridicată; aproximativ o treime din respondenți au o părere foarte bună despre spectacole, iar aproximativ jumătate cred că spectacolele derulate în teatrele din București sunt bune, ceea ce ne indică asocierea cu o emoție pozitivă și implicit un indice ridicat de satisfacție în raport cu propriile așteptări. Cele mai importante aspecte luate în calcul de către bucureșteni atunci când aleg să meargă la un spectacol de teatru sunt: actorii 59%, recomandările prietenilor 13% și titlul piesei 12%. Notorietatea actorilor pare să fie determinantă în luarea deciziei de a merge la o piesă de teatru, în timp ce renumele teatrului, regizorul sau recomandările specialiștilor sunt cele care contează cel mai puțin în luarea deciziei de viziona sau nu o piesă de teatru.
Prea puțini bucureșteni la teatru. Ce e de făcut?
Promovarea mai bună a spectacolelor, piesele consacrate, dar și piesele noi sunt cele care ar putea aduce, în cea mai mare măsură, publicul în sălile de teatru. De asemenea, posibilitatea de a achiziționa bilete on-line și spațiul de desfășurarea a spectacolelor în aer liber sau în proximitatea zonei de locuit sunt alți factori determinanți ai creșterii frecventării teatrelor. Într-o măsură ceva mai mică, dar semnificativă, prețul biletelor și derularea spectacolelor în spații neconvenționale (cafenele, baruri, expoziții) sunt aspectele care mai contează atunci când vine vorba de a frecventa mai des teatrul.
În sala de spectacole sau …neconvențional?
Bucureștenii sunt preponderent conservatori. Preferă spectacolele derulate în sala de teatru (85%). Aproximativ jumătate dintre intervievați menționează că spectacolele derulate în parcuri le plac mult și foarte mult, iar 44% ar prefera spectacolele stradale și într-o măsură mai mică (35%) în cafenele sau restaurante.
Unde mergem?
După criteriul notorietății asistate, cele mai cunoscute sunt Teatrul Național I.L. Caragiale (49%) și Teatrul Nottara (33%). Urmează Teatrul Bulandra (22%), Teatrul Mic (20%) și Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (18%) care ocupă poziția secundă. Teatrul Masca (13%), alături de Teatrul Odeon (13%), Teatru de Comedie (13%) și Țăndărică (12%) sunt pe poziția următoare în topul notorietății, cu o recognoscibilitate destul de ridicată, specifică brandurilor culturale consacrate.
Notorietatea ghidează publicul! Notorietatea teatrului este semnificativă din perspectiva deciziei de a merge la teatru, deși este evident că notorietatea actorilor este asociată și cu notorietatea instituțiilor de teatru. Astfel, din totalul respondenților care au fost în ultimul an la teatru, jumătate au fost la Teatru Național I.L. Caragiale. Teatrele care se află pe poziția următoare înregistrează ponderi relativ egale: Teatrul de revistă Constantin Tănase (7%), Teatrul Nottara (6%) Teatrul de Comedie (5%) Teatrul Bulandra (5%). Teatrul Masca (3%) se află în grupa următoare alături de: Teatrul ȚĂNDĂRICĂ (4%) Teatrul ODEON (3%) Teatrul Mic (2%).
Ce preferă publicul?
Tipul de spectacol preferat este cel în care actorii se exprimă atât prin gesturi, cât și prin cuvinte. Ca gen de spectacol, comedia ocupă locul de frunte (76%), fiind urmată de tragicomedie (17%). Teatrul absurd sau tragedia sunt genurile mai puțin agreate de către publicul larg.
Teatrul stradal este preferat de către bucureșteni, peste jumătate din respondenți (61%) afirmând că susțin această formă de exprimare artistică. Cu toate acestea, locul preferat pentru vizionarea spectacolelor de teatru rămâne cel convențional (67% ar alege să vizioneze un spectacol în sala de teatru). Totuși, există disponibilitate de a consuma teatru în locuri neconvenționale (parc, stradă , metrou, spații alternative) pentru 29% din respondenți .
Teatrul MASCA. Un studiu de caz.
Teatrul Masca își caută destinul pe o piață în care pantomima este relativ puțin preferată de către publicul larg. Ieșirea în spații neconvenționale a sporit notorietatea și interesul pentru spectacolele acestui teatru. Majoritatea celor care au vizionat spectacolele Teatrului Masca au fost în sala de teatru (55%), iar aproximativ o treime (34%) le-au vizionat spectacolele în parc sau pe stradă. Reprezentațiile teatrului Masca sunt corelate cu o emoție pozitivă, majoritatea celor care au vizionat spectacolele au o părere bună (54%) și foarte bună (42%) despre calitatea acestora. Mihai Mălaimare este actorul asociat cu brandul Masca și rămâne un brand recognoscibil pentru 87% dintre respondenți. Faptul că Teatrul Masca se definește ca un TEATRU ALTFEL, un teatru ale cărui spectacolele se desfășoară în proporția cea mai mare în aer liber (pe stradă, în cartiere, în parcuri, la metrou etc.) este considerat ca o idee bună (43%) și foarte bună (51%) pentru a ajunge la public.
În loc de concluzii…
Teatrul nu este una dintre formele preferate de consum ale publicului larg. Televiziunea, filmele sau mall-ul câștigă în bătălia pentru consumatori. Teatrul are însă publicul său, cu un nucleu dur mult mai restrâns, dar și cu un public ocazional. El preferă un repertoriu variat și nu agreează specializarea pe anumite genuri.
Există un deficit de informare privind oferta de teatru, dar mult mai important decât informarea este procesul de identificare socială asociat consumului de teatru. Aici prietenii și familia joacă un rol determinant. Cu toate acestea, o mai bună promovare ar putea spori semnificativ numărul spectatorilor de teatru. Decizia de a merge la teatru este determinată în special de notorietatea actorilor și abia apoi de numele piesei sau notorietatea teatrului. Între numele actorilor și brandul teatrului există o relație de interdependență.
Probabil că teatrul nu trebuie să intre neapărat în logica de piață
pentru a încerca să fure din publicurile altor forme de consum. Teatrul nu se
poate substitui mall-ului, unde hedonismul actului de cumpărare are propria lui
logică. Dar ar putea ajunge în spații neconvenționale, la potențialii
consumatori, pentru că dacă publicul nu ajunge la teatru, poate teatrul să
ajungă la public. Ar fi ca un fel de întoarcere la începuturi. Poate că o orientare
spre o perspectivă de piață ar atrage mai mulți spectatori, dar orice
masificare ar aduce probabil cu sine și o scădere a calității. Ori publicul de
teatru este un public de nișă, mai educat și cu venituri apropiate de medie,
relativ conservator și diferențiat față de consumatorul larg al celorlalte
forme de loisir. Un public mai
degrabă elitist, decât unul de larg consum.
[1] Sondaj telefonic derulat în 2016,2017, pe 1200 de subiecți din municipiul București, pe un eșantion reprezentativ 18+, eroare tolerată +/-2.7% la un nivel de încredere de 95%, prin metoda CATI (computer assisted telephone interview).