#6 FOCUS

#

Efecte ale teatrului politic asupra publicului

de Ioana Sileanu

Teatrul politic poate avea sau nu ca scop o schimbare, cu pași mai mici sau mai mari a societății. Ceea ce mi-am propus eu să investighez este în ce măsură această schimbare se face sau nu simțită în rândul spectatorilor.

Ce înseamnă schimbare, ce poate și ce nu poate fi considerat un aport, și în ce măsură întrebarea se bazează de la bun început pe o utopie, nu țin de scopul acestui studiu. Sunt însă aspecte față de care am fost deschisă investigativ.

Analiza mea pornește de la intervievarea a 10 spectatori de teatru politic ce locuiesc și merg la teatru preponderent în Cluj-Napoca. Am folosit un set de întrebări deschise, răspunsurile le-am analizat calitativ, ținând însă cont și de un număr redus de aspecte cantitative.

Metoda de lucru folosită a fost cea inductivă – am pornit de la o curiozitate în jurul căreia s-au conturat niște intrebări ce mi-au ghidat analiza: în ce măsură este teatrul politic un instrument al schimbării? În ce măsură poate influența comportamente, și până la ce punct – dacă poate fi vorba de unul – poate schimba oamenii?

Cele zece persoane intervievate au vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, și fie studiază, fie au studiile superioare finalizate. Șapte dintre aceștia sunt de sex feminin, iar trei de sex masculin.

Cu toții frecventează și alte genuri de teatru în afara celui politic: teatru instituționalizat (atât Teatrul Național român, cât și cel Maghiar, manifestând o preferință pentru producțiile celui din urmă), teatru de cafenea și teatru independent.

Ceea ce aceștia numesc teatrul “de național” este văzut ca o categorie aparte, dar și mai interesant, ca un stil în sine, descris ca rigid, “mainstream” și convențional, și în același timp tributar dramaturgiei clasice.

În raport cu producțiile teatrelor naționale (din Cluj), teatrul politic este văzut ca fiind mai complex și mai îndrăzneț.

Unul dintre primele aspecte observate a fost gradul inițial de politizare al intervievaților: toți s-au declarat interesați de politică și social, cu un singur răspuns moderat (”Da, sunt interesat, dar nu în mod deosebit”).

Interesul prealabil pentru politică este chiar unul dintre motivele principale ale apetenței pentru teatrul politic și al deciziei de vizionare. Politizarea spectatorilor este deci mai degrabă motivul vizionării acestui gen de teatru decât rezultatul ei.

Un alt aspect interesant în aceeași cheie este rezonarea respondenților cu spectacolul. Subiectele familiare și problematicile cu care se pot identifica sunt invocate ca motiv al alegerii spectacolelor, și mai apoi al fidelizării.

La fel și rezonarea cu ideile puse în scenă, un potențial conflict de crezuri fiind invocat ca motiv de renunțare la viitoare vizionări de teatru politic. Și în acest caz se poate observa predispoziția publicului către ce îi este servit, mai degrabă decât schimbarea ideatică sau de apetență. Și aici, ideile la care este expus sunt motivul participării, și nu rezultatul acesteia.

În ceea ce privește comportamentul post-vizionare, am identificat patru teme centrale: Schimbare cognitivă de grup, Reflecție și schimbare a comportamentului propriu, Dezbatere cu cei apropiați și Nicio schimbare post spectacol.

Schimbarea cognitivă de grup este principalul efect observat în urma discutiilor cu respondenții, și cel mai des invocat sub diferite forme: ascuțirea percepției post-vizionare, cultivarea de noi optici, creșterea sensibilității față de anumite aspecte tratate, problematizarea ca deschidere de noi perspective. Informarea este des invocată atât ca motiv, cât și ca rezultat al vizionării.

“ [Spectacolele de teatru politic] sunt în principal pentru mine sunt o sursă de educare. Mai ales în zonele despre care nu stiu prea multe, și mi se pare o metodă foarte bună de a afla.”

“De exemplu au fost foarte multe informații. Spectacolul nu mi-a plăcut în mod particular, ci chiar moderat spre puțin, dar a fost informativ, a fost extrem de informativ.”

Deconstrucția de probleme este văzută ca un prim pas necesar spre găsirea de soluții, și implicit spre schimbare, iar spectacolele de teatru politic sunt percepute ca un mediu propice atragerii atenției asupra unor nedreptăți, problematizării și lansării de discuții.

Atitudinea respondenților față de comportamentele post-spectacol din categoria schimbării cognitive de grup are în general o valență pozitivă, aceștia făcând referire la sădirea gândurilor de schimbare și la o atitudine mai critică față de informațiile din jur. Tonul general este unul optimist. De cele mai multe ori se face referire la efecte asupra întregului public.

Odată cu mutarea dinspre comportamentele de grup reprezentate de categoria anterioară – grupul fiind constituit de potențiali spectatorii anonimi prezenți la o reprezentație teatrală – înspre cercul de cunoscuți, și mai ales înspre individual, am putut observa schimbarea de ton și de percepție asupra impactului pe care modificarea de comportament o poate avea.

Sub categoria Reflecție și schimbare de comportament propriu am grupat comportamentele de meditare individuală post-spectacol. O parte din respodenți au menționat că obișnuiesc să reflecte asupra problematicilor prezentate pe scenă și, deși acestă practică este legată mai puternic de declararea unei schimbări de comportament decât problematizarea în grup anonim specifică categoriei anterioare, atitudinea observată este una mai degrabă defetistă.

Ca rezultat al reflecției, respondenții fac referire la ajustarea discursului propriu (“Probabil sensibilitate mai mare față de aspectele  pe care le-am văzut în piesă , și cumva și atenție mai mare la ce vorbesc, cum vorbesc, cui vorbesc”), schimbare personală prin sensibilizare (“Adică în viața mea clar schimb foarte multe prin alegerea pattern-ului ăstuia, că merg la teatru politic și mă sensibilizez la piesele astea cu mesaje progresiste”) și reflecție asupra comportamentelor proprii (“[…] m-a făcut să mă gândesc un pic la felul în care gândesc și uneori poate obiectific femeile.”)

Aceeași constatate poate fi făcută și despre a treia categorie, Dezbatere cu cei apropiații, și anume: deși modificarea comportamentelor este considerabil mai semnificativă decît în Schimbarea cognitivă de grup, atitudinea respondenților este mai degrabă una pesimistă, cu urme de vinovăție pe alocuri.

Dezbaterea cu prietenii post-spectacol este văzută ca o activitate cu potențial limitat de schimbare: “Cumva văd, aud, urmăresc, interiorizez, vorbesc cu alții, mă gândesc, dar mare lucru nu fac. Decât așa, la nivel individual și în cercul meu de prieteni. Și cumva mi se pare că e puțin, raportat la ce se întâmplă, ce documentează și prezintă oamenii ăia în piese. Deci, strict concis, nu, nu schimb nimic. Doar mă uit, le văd și atât. Din păcate.”

Ultima categorie legată de schimbarea comportamentului post-spectacol este Nicio schimbare post spectacol. Și aceasta este legată de sentimente negative, ca vinovăția și pesimismul. O parte semnificativă a persoanelor intervievate spun că nu iau nicio măsură spre schimbare post-vizionare de spectacol politic. Aceștia manifestă scepticism asupra forței de schimbare a teatrului, și sunt de părere că teatrul politic nu trebuie să își propună ca scop schimbarea. De asemenea, consideră că teatrul politic are un impact insuficient de mare încât să creeze un simț al datoriei, unii spunând că percepția proprie asupra problemelor tratate în spectacole nu suferă nicio schimbare.

“[…] Părerile prezentate în spectacolele de teatru politic și social pe care le-am văzut până acum sunt în concordanțî cu ale mele. Nu rețin să fi văzut vreun spectacol care să îmi schimbe o părere, să mă facă să gândesc mai mult decât o oră-două după terminarea lui.”

“Eu, la mine și la oamenii din jurul meu, n-am auzit să fi avut o piesă un impact atât de mare încât să creeze un sentiment că ești dator să faci ceva în privința a ce ai văzut.”

Sentimentele negative observate pe parcursul întregii analize sunt lipsa satisfacției, absența sentimentului de mulțumire la remedierea vreunei nedreptăți, nemulțumire din cauza lipsei de consecințe după discuții, și regret pentru lipsa activării post spectacol.

“Tocmai, mi se pare că rămân cu urmăritul și atât. Și de aici, un fel de sentiment din ăsta de sec – că mergem, vedem, empatizăm, vorbim despre fenomen o vreme, și rămanem cu asta.”

Deși în cazul lipsei declarate de acțiune sau schimbare post-spectacol, sentimentele negative sunt oarecum justificate, prezența lor în cazul Reflecției și schimbării comportamentului propriu, și al Dezbaterii cu cei apropiați este surprinzătoare. Sub aceste două categorii sunt observabile cele mai multe atitudini conexe schimbării, deci sentimentul de vinovăție și percepția lipsei de acțiune sunt două fenomene interesante.

O posibilă explicație ar putea fi subestimarea aportului pe care individul simte că îl poate avea la schimbarea globală, văzută ca o necunoscută inabordabilă, nemărginită. Includerea cercului de apropiați în această percepție nu e surprinzătoare, deoarece aceștia pot fi percepuți ca “noi”, versus “ei, ceilalți”.

Dihotomia “noi” versus “ceilalți” poate explica în parte sentimentele optimiste legate de schimbarea percepută sub categoria Schimbare cognitivă de grup – “ceilalți” sunt văzuți ca o entitate vastă, și deci puternică.

O altă citire, mai sumbră, poate fi prezența fenomenului difuziunii responsabilității persoanei în grup, și anume o apatie a individului cauzată de atenuarea simţului individual de responsabilitate într-un grup mai mare de oameni. Cu alte cuvinte, vedem împreuă un spectacol, dar la părăsirea sălii, știind că problemele prezentate au fost aduse la cunoștința unui grup mai mare de oameni, ne gândim că unii dintre aceștia vor lua cu siguranță o măsură. Deci nu este necesar să fim chiar noi cei ce fac ceva.

În concluzie – potențialul cel mai mare al schimbării de comportament post-vizionare de spectacol politic este la nivel individual și la nivelul grupului de cunoștințe. Cu toate că percepția asupra acestui potențial este mai degrabă pesimistă, în aceste două instanțe se poate observa modificare la nivel personal, și apoi propagare la nivel de grup.

Add comment

de același autor... Ioana Sileanu

Instagram

Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories