#9 Context

#

Demonstrații pașnice de stradă 

de Oana Cristea-Grigorescu

După-amiezele, oamenii umplu Pietonala Nicolae Bălcescu: sibieni sau turiști festivalieri, familii cu copii la plimbare, tineri aflați care la mesele teraselor, care flanând agale spre Piața Mare sau gură-cască rătăciți în mulțime. Un semnal sonor în crescendo coagulează grupuri compacte în jurul artiștilor descinși în stradă pe care îi însoțesc în procesiunea deambulatorie. E ritualul cotidian al spectacolelor de stradă în perioada FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), cea mai vizibilă secțiune a festivalului în comunitate. Amuzați, provocați, antrenați în dialogul gesturilor și al privirilor, oamenii intră în joc, devin performeri de circumstanță, experimentează, adesea fără să știe, trecerea prin cel de-al patrulea perete.

Urmăresc FITS de la primele ediții, din 1996 când spectacolele de stradă erau timid reprezentate în program, dar încă de atunci secțiunea de stradă era gândită ca o componentă a sărbătorii urbane adresate direct oamenilor orașului, o antenă a festivalului în comunitate. Anvergura spectacolelor de stradă a crescut numeric de la an la an (5 spectacole în 2005, 13 în 2007, 36 în 2016, 39 în 2018), s-a diversificat și a reușit să extindă percepția teatrului de stradă de la comuna paradă a fanfarei sau de la numerele de clovnerie ambulantă, la cele mai sofisticate forme ale genului ce introduc performance-ul, instalația, teatrul ambiental sau site specific în categoria teatrului de stradă. În 2018 FITS a sărbătorit un sfert de veac de existență, iar efectul lui e vizibil în aspectul orașului și al străzii. În două decenii și jumătate spectacolele de stradă au deschis spațiul public, au extins semnificația urbanității, au lărgit audiența festivalului la localnicii exteriori circuitului cultural sibian. Și nu în ultimul rând, i-a învățat pe sibieni că orașul le aparține, că imaginea lui le restituie visele și aspirațiile despre locuirea urbană. Și tocmai despre visele (im)posibile traduse în gesturi de artiști vorbesc majoritatea spectacolelor selectate în ani în această secțiune a FITS.

După nota de dicționar festivalurile sunt „evenimente limitate temporal și spațial cu funcția socială de a onora comunitatea care le găzduiește sau de a stimula creativitatea”[1] și descind din serbările dionisiace și Olimpiadele grecești, din procesiunile religioase sau cele ale Carnavalului de dinaintea postului Paștelui. În festivalul contemporan, spectacolele de stradă sunt cele mai aproape de spiritul lui originar și conservă principiile fondatoare ale spectacolului popular: e liber, sărac și egalitar. Caracteristici pe care le-am recunoscut și experimentat în 25 de ani la FITS. Liberul acces la acest gen, gustat de mulțimile care urmăresc și răspund chemării artiștilor, e expresia abolirii diferențelor de clasă socială. Pe stradă dispar lojele, stalul și galeria care, în sală, ierarhizează publicul prin prețul biletului plătit. Expresia libertății teatrului de stradă stă și în dispariția celui de-al patrulea perete, iar interactivitatea cu audiența e permisă și încurajată de artiști. Acesta e, poate, motivul pentru care copiii sunt cei mai buni spectatori și primii voluntari din public ai teatrului de stradă. Statuile vivante inserate în cotidianul străzii amuză şi surprind trecătorii; clovnii și jonglerii apelează la asistenți selectați din public; paradele ambulante împrăştie flori, baloane, ghirlande de hârtie sau inofensive petarde muzicale (amorsate de instrumentele de suflat și de percuție) pentru a transforma spectatorii în parteneri ai intervențiilor performative. Fără să reclame nimicul ca principiu fondator, teatrul de stradă pleacă de la nimic, de la ceea ce oferă strada. Folosește trotuarele, băncile, mobilierul teraselor și vitrinele magazinelor, trecerea de pietoni și refugiile stradale ca decor implicit. Bruiajul zgomotului străzii impune reducerea textului rostit la minimum, iar puținele cuvinte sunt adesea cântate, strigate sau înlocuite cu exclamații și onomatopee. Rămâne improvizația și spontaneitatea adaptării la context, interactivitatea cu asistența și muzica pentru a capta audiența și a o purta în povestea simplă, naivă adesea, dar întotdeauna deschizătoare de lumi imaginare. Teatrul de stradă își are rădăcinile în posibilitățile modeste ale artiștilor ambulanți, deși sărăcia lui e azi o figură de stil. Bogăția costumelor, spectaculozitatea paradelor cu personaje și scenotehnica concurează arenele circului contemporan și veridicitatea butaforică a platourilor de filmare. Liber, „sărac” și egalitar, teatrul de stradă defilează anual pe străzile Sibiului toată decada festivalului și aduce audienței înseninări de moment și revelații durabile privind extinderea limitelor experiențelor trăite prin artă. Și nu în ultimul rând, a consolidat conștiința apartenenței la comunitate (vizibilă în mișcările de protest de tip Vă vedem), ca efect colateral al participării oamenilor la fenomenul socio-cultural amorsat de Festival.

FITS a conturat de-a lungul anilor în secțiunea dedicată străzii o panoramă a formelor genului și a circumscris diversitatea lui estetică, în pofida eclectismului și a dimensiunii comerciale imprimate Festivalului. Ingredientele teatrului de stradă sunt muzica, dansul, circul, jocurile de artificii, proiecțiile luminoase și video mapping-ul. Am recuperat din arhiva personală a spectacolelor vizionate câteva repere individuale pentru a decupa relevanța genului în programul FITS. Fără pretenția de a crea ierarhii sau un inventar exhaustiv, am încercat să grupez formele cuprinse în categoria generică a teatrului de stradă.

Cea mai discretă formă de teatru de stradă sunt statuile vivante. Spectaculoase prin impactul vizual, se inserează silențios în spațiul public și joacă o aparentă imobilitate în peisajul cotidian cu care interacționează la ralenti. Personajele sunt inspirate din multiple domenii și arii culturale. Pot fi monocrome – albe când citează statuile din muzee sau strident colorate când descind din viitorul imaginar – sau bogate în detalii cromatice când personajele circumscriu epoci istorice. Indiferent de aspect, trecătorii le descoperă ca elemente excentrice în cotidianul familiar al străzii. Italienii de la Silence Teatro au animat parcul din fața Teatrului sibian cu personajele secolului al XVII-lea și îngerii descinși din Paradis (Suggestioni Barrocchi, 2006 și Come Angeli del Cielo, 2008). Ambele spectacole trimit la sculptura muzeală și de for public, constituie o intervenție delicată, un rapel cultural camuflat de aparența divertismentului. Nu în ultimul rând, spectacolele lor sunt contextualizate de fundalul arhitectonic al orașelor în care performează. În Sibiul baroc statuile vivante au ilustrat o imaginară filă din trecutul orașului. La București și la Cluj, textura arhitecturii urbane a schimbat accentele în lectura spectacolelor lor (invitați în 2010, 2011 și 2014). Cel mai cunoscut promotor al statuilor vivante la noi e Teatrul Masca, iar prezența în FITS (Sub aripa îngerului, 2015) îl recunoaște ca reprezentant al genului în România. O altă variantă naturalizată a statuilor vivante o oferă trupa independentă Teatrul Vostru din Sibiu cu Suflet de statuie (regia Marian Râlea, 2015, 2016, 2017, 2018), spectacol serial ce reînvie anual personaje din istoria și cultura română. Alte intervenții artistice derivate din acest gen propun transformarea în personaj, prin machiaj și grimă, a actorului sau a voluntarilor din public (compania Osadia – Spania, 2006), deschizând culisele teatrului spre spectatori. 

Între două lumi, foto: Paul Băilă

Compania cehă Da Motus! pornește de la postura statuilor vivante pentru a crea o instalație coregrafică inserată în dinamica orașului, cu implicații sociale, ecologice, civice. Spectacolele lor se referă explicit la context și includ locul de desfășurare în semnificația instalației. Artiștii, costumați monocrom în culori puternice, ocupă în …Con Tatto (FITS 2012) spații de pasaj urban, împresurează pietonii, le blochează drumul, iau temporar poza de grup statuar şi inițiază o relaționare non-agresivă, jucăușă cu trecătorii. Îi invită, astfel, la regândirea relațiilor sociale și a ceea ce înseamnă locuirea împreună a spațiului public. Instalația En vie… en ville (FITS 2008) ridică problema poluării urbane și a ecologiei. Gesturi simple, ritmate, redistribuite în mișcarea grupului performerilor, redau alerta ființelor amenințate de fluxul și poluarea traficului urban. Costumați în combinezoane verde-crud, dotați cu măști de gaze, performerii invadează strada, rezistă traficului orașului devenit o entitate autonomă, independentă de controlul uman. En vie… en ville chestionează relația cu orașul, transcende forma vizibilă și devine oglinda vieții urbane contemporane.    

Defilarea personajelor e o sintagmă generică pentru o gamă bogat reprezentată, cea a alaiurilor de artişti care străbat străzile pietonale și animă atmosfera orașului. Cu toată diversitatea lor, paradele au în comun acompaniamentul muzical, live sau înregistrat, susținut de costume, măști ori marionete supradimensionate, care alegorice ori mașinării mecanice pentru a da viață unor ființe mai mult sau mai puțin fantastice. Cea mai simplă defilare, în forma sa clasică, e fanfara. Fanfara de la Cozmești, prezentă anual în programul FITS, Muzica militară a garnizoanei Sibiu (2018), Grandioso Marching Band (Polonia, 2017) sau cimpoierii scoțieni Scottish Pipe Band (2013) sunt câteva exemple pentru animarea sonoră a străzii. Din fanfară descind și band-urile itinerante de suflători, cum e trupa Alimentation generale (Belgia, 2008), Marbo Band (Italia, 2015) sau Tutti Frutti (Franța, 2006, 2007). Costumele originale și relația deschisă cu audiența depășesc structura paradei muzicale, iar numeroase companii o metisează cu dans, elemente de circ și improvizație teatrală. Alaiurile ambulante ale carnavalului cu dansatoarele exotice de inspirație latino-americană (A Bunda Samba School Göteborg – Suedia-Brazilia, 2015, Comparsa Las Monjas – Spania, 2017, Los Joroperos – Spania, 2018), parada majoretelor (La Montesina – Italia, 2018, Dream Team Majorettes – Cehia, 2016) sau a mânuitorilor de steaguri (Storici Sbandieratori delle Contrade di Cori- Italia 2007) extind aria tematică a acestui tip de spectacol, foarte popular la FITS.

Din fascinația circului coborât în stradă derivă o altă formă accesibilă de teatru de stradă, nelipsit și bine reprezentat în Festival. Are ca public țintă copiii și combină diferite tipuri de jonglerii (Mundo Costrini – Italia, 2015), acrobații cu biciclete (Les Dudes – Canada, 2015, Malabarista Entertainment – Olanda, 2016), pe picioroange (Dream Hunters – Canada, 2018, Theatre Irrwisch – Austria, 2008), jonglerii cu focul (Firebirds – Ungaria, 2016, Teatro dei Venti – Italia, 2017) etc. De mare popularitate se bucură acrobațiile la înălțime, unanim apreciate pentru excepționala lor virtuozitate (Geschwister Weisheit, Germania, 2017), mai ales când se desfășoară în nocturnă în scenografia naturală a clădirilor Pieței Mari (Theater Tol, Belgia, 2013).  

Alaiurile itinerante cu măști și marionete intră în tiparul paradelor cu personaje, animate de o imaginație scenografică fără limite în explorarea speciilor și universurilor fantastice. De la personajele poveștilor literaturii (Cǫp Produccions – Spania, 2017) la uriașe păpuși gonflabile iluminate (El Carromatto – Spania, 2016), de la animale de curte (Grouppe Démons et Merveille – Franța, 2017) la insecte gigantice acționate mecanic (Planète Vapeur, Franța, 2017), varietatea personajelor mizează pe recuperarea fascinației ludice a copilăriei.

Dar, poate, cele mai spectaculoase la FITS sunt instalaţiile nocturne animate ce dau viață lumilor imaginare micro sau macro-cosmice. Eclerajul giganticelor vietăți gonflabile, combinate cu video-mapping, cu mașinării leonardești și focuri de artificii proiectate pe fundalul nocturn al Pieței Mari au cucerit audiența de toate vârstele și au dovedit că FITS e capabil să le ofere sibienilor o imagine seducătoare a orașului lor. Lista companiilor specializate în acest tip de spectacol e lungă și are în Europa o istorie de patru decenii. La fiecare ediție a FITS a participat cel puțin un reprezentant internațional notoriu al genului. Au trecut prin Sibiu francezii de la Generik Vapeur (2007, 2015), Plasticien Volantes (2015, 2007), Cie Remue Menage (2017), Compagnie Carabosse (2018), Compagnie P.I.P.T.O.T.A.L. (2017), Cie Faȉ (2016) sau germanii de la Anthagon Theateraktion (2006, 2007) ori Theater Titanik (2007). Producţiile lor dovedesc că spectacolul de stradă se apropie tot mai mult de realitatea virtuală prin posibilitățile deschise de tehnologia și scenotehnica digitală.

O experiență de neuitat, foto: Sebastian Marcovici

Secțiune secundară în Festival, spectacolele de stradă și-au adjudecat un alt public față de cel al sălilor de spectacole. Un public din care fac parte și persoane defavorizate, cu educație redusă, fără acces la cultură, care au descoperit prin intermediul divertismentului din stradă fațetele multiple ale spectacolului viu. „Prin specificul lor, spectacolele de stradă se adresează simțurilor și senzațiilor, se centrează pe perspectiva persoanei care percepe și pe prezența ei fizică în cadrul operei pe care o observă.”[2] Percepția fenomenologică a experienței artistice explică succesul la audiența cea mai simplă, nefamiliarizată cu decriptarea semiotică a actului scenic, cucerită de intesitatea trăirilor resimțite în proximitatea artiștilor prezenți în spațiul public. Cu visele noastre să ocupăm cerul e motto-ul companiei franceze de teatru de stradă Plasticien Volantes. LaFITS teatrul de stradă ocupă orașul și cheamă sibienii la demonstrații pașnice, scot mulțimile în stradă și ocupă imaginația oamenilor cu visele artiștilor.

O experiență de neuitat, foto: Sebastian Marcovici

[1] Allain Paul, Harvie Jen, Ghidul Routledge de teatru și performance, pg.330,  ed. Nemira, 2012

[2] Idem, pg. 327.

Add comment

de același autor... Oana Cristea-Grigorescu

Instagram

Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories