Surfing cultural
de Cristina Modreanu
Nu cu foarte multă vreme în urmă, logica imobiliară spunea că o locuință situată în centrul unui oraș și/sau în apropierea unui parc valorează mai mult. Ei bine, această logică este confruntată de câțiva ani de oferta în continuă creștere de așa-zise „evenimente de stradă”, organizate de primăriile localităților în vederea ”distrării” cetățenilor. Nu e locul aici să comentăm de la ce anume trebuie să fie ei ”distrași”, ce anume ar trebui să nu vadă sau la ce ar trebui să închidă ochii – e destulă zarvă pe tema asta în paginile politice ale ziarelor și la posturile de televiziune – dar este evident că s-au înmulțit concertele, evenimentele tip ”zilele orașului”, paradele, spectacolele de stradă, târgurile organizate de sărbători. Dacă stai lângă un parc sau în centrul unui oraș sunt mari șanse să ți se zguduie ferestrele periodic din cauza sonorizării excesive a acestor evenimente, care mai nou țin loc de viață socială pentru categorii largi de locuitori urbani. În unele cazuri, acestora li se oferă și mâncare gratuită, tricouri, baloane pentru copii sau alte mici ”atenții” care să îi facă sensibili și atenți la organizatori – ale căror nume sunt tipărite cu litere mari pe afișe, bannere, steaguri și alte materiale promoționale. Zgomotului propriu-zis i se adaugă și un „zgomot de imagine”, hrănit cu sume considerabile – dacă vrei vedete care să se asocieze acestor tentative de divertisment ieftin trebuie să și plătești serios, iar dacă tot ai adus vedetele, atunci mai merită o investiție în reclame la posturi TV. Problema e că în spatele acestor reclame, afișe, bannere pline de sigle – în toată țara se duce un ”război al siglelor” incredibil la nivel de primării, sigla a ajuns mai importantă decât orice face aparatul administrativ ! – se ascunde adesea un mare NIMIC.
Chiar și în cazul evenimentelor festivaliere cu tradiție se observă tot mai mult o obsesie pentru numere, unele dintre ele lăudându-se exclusiv cu cantitatea, nu cu calitatea. Exemplul notoriu este FITS: crescând an de an tot mai mult, deși orașul Sibiu rămâne de aceeași dimensiune, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu pune în comunicarea sa accentul numai pe dimensiunile permanent în creștere, iar mesajul bombastic e preluat entuziast de media, inclusiv cu precizarea că festivalul ar fi ”al treilea din Europa ca mărime”. Informația nu a fost de la bun început verificată, însă acum apare până și în pagina de Wikipedia a festivalului (cea în română) și e dată automat mai departe, asemeni celor mai autentice ”fake news” care circulă în vremurile noastre în rețelele de socializare. La secțiunea ”Festivalul în cifre” de pe website-ul FITS[1] informațiile despre ediția aniversară din 2018, cea de a 25-a, se contrazic de la rând la rând, ca și cum cei care le-au redactat nu mai pot ține nici ei pasul cu creșterea evenimentului: sub titlul mare ”Peste 525 de evenimente”, găsim informații despre ”cele aproape 500 de de evenimente ce oferă o alternativă bună la petrecerea timpului liber (sic!)”, iar sub titlul ”690.000 de spectatori”, aflăm că ”producătorii se așteaptă la peste 600.000 de spectatori”.
Între timp, cele mai mari (cu adevărat) festivaluri din Europa rămân Berlin Festspiele, care se întinde pe tot parcursul anului și include focusuri speciale precum Theatertreffen (întâlnirea teatrelor de limba germană) și Foreign Affairs – partea internațională a festivalului, Festivalurile britanice de la Edinburg și Brighton (cu peste 4000 de evenimente în acest an, în trei săptămâni), Festivalul de la Avignon, Franța și Ghent Festival din Belgia (care incorporează șase festivaluri internaționale de artele spectacolului pe parcursul a zece zile). Pentru cei care se aruncă încă și mai departe și declară FITS drept ”al treilea festival din lume” – cum aflăm din ziarul Metropolis cel puțin în titlu, fiindcă în text tot despre Europa e vorba, iar când n-ai trecut de granițele Europei, lumea ta se oprește acolo – recomandăm o listă scurtă de evenimente mult mai mari: Ibero-American Theater Festival din Bogota, cu peste 2 milioane de vizitatori anual, Singapore International Festival of Arts și Bharat Rang Mahotsav, cel mai mare festival din Asia. Ca să nu mai vorbim de Theater Olympics – festival de teatru înființat în Grecia în 1994 și care la ediția din acest an, care a avut loc între 24 martie și 4 aprilie la New Delhi, a prezentat peste 25.000 de artiști, peste 450 producții indoor, 600 spectacole outdoor și 250 de spectacole pentru tineri.
Oricum, important ar fi să discutăm despre calitate, nu despre cantitate, cum au început să facă unele festivaluri din România, care continuă să creadă că numai așa vor avea parte de atenție în media și de bugete (dacă banii ar veni de la sponsori, ar fi de înțeles, dar majoritatea vin din fonduri publice, așa încât o astfel de comunicare ”numerică” nu se justifică nici măcar așa). Mai ales că, din păcate, festivalurile de teatru din România nu sunt de găsit în recentul Top 10 festivaluri de teatru al prestigiosului ziar britanic Guardian și nu s-au numărat nici printre cele mai bune festivaluri europene premiate anul trecut de Europe for Festivals/ Festivals for Europe. Festivalurile premiate drept cele mai bune din Europa au fost: Altofest International Contemporary Live Arts Festival (Italia), European Film Festival Palic (Serbia), FMM Sines – Festival Músicas do Mundo (Portugalia), Gdansk Shakespeare Festival (Polonia), Utrecht Early Music Festival, Olanda.
Despre cel mai mare festival de teatru de la noi, cel din Sibiu, cea mai bună revistă de teatru de limbă germană, Theater der Zeit, a publicat în 2016 sub semnătura reputatei Renate Klett, o cronică deloc apreciativă, denumindu-l ”uriașul cu picioare de lut”[2]. Deși există multe spectacole bune la FITS, numărul mare de evenimente și accentul puternic pe turism face ca expansiunea festivalului să acționeze în defavoarea lui, adevărații iubitori de teatru fiind copleșiti de oferta haotică și frustrați de imposibilitatea de a alege spectacolele care merită cu adevărat să fie văzute. Să sperăm că după 25 de ediții împlinite în acest an FITS se va opri în sfârșit din cursa creșterii în dimensiuni și se va concentra asupra calității evenimentelor oferite publicului, operând o selecție mai atentă a acestora.
***
Peste tot în lume se organizează festivaluri de teatru de stradă, serii de concerte, programe speciale gândite astfel încât să fie accesibile tuturor, și evenimente menite să consolideze comunitățile, de la zile naționale serbate informal, până la târguri sau petreceri de stradă care marchează anumite momente speciale dintr-un an. Am participat la multe dintre ele și am apreciat responsabilitatea cu care sunt acestea organizate, din grija celor care le gândesc de a oferi participanților o șansă reală de participare la un conținut consistent, care nu e validat prin sonorul ridicat la maximum, ci prin alegerea unor artiști cu adevărat valoroși și prin construirea unui program de calitate, cu ajutorul unor curatori culturali care cunosc domeniul, fie că e vorba despre muzică, teatru sau street art. Există și în România câteva evenimente de tradiție care transformă strada în scenă – despre cele din București și Sibiu, organizate de ARCUB, Teatrul Masca, respectiv Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu discutăm pe larg în acest număr -, dar și acestea riscă să fie înghițite de valul de ”pâine și circ” revărsat de la o vreme asupra cetățenilor.
Iată de ce cred că e foarte bună ideea doamnei Anca Florea, directoarea Teatrului Masca, de a vorbi în acest număr special al Caietelor Masca despre Festivaluri de Teatru de Stradă din Europa și din lume, amintindu-le, desigur, și pe acelea care fac legătura reală, consistentă, între scena locală și cea internațională. Și, implicit, recomandându-le celor care vor să petreacă un timp de calitate pe străzile orașelor lor.
E o modalitate de a ne ridica deasupra valului, așteptând ca acesta să se
spargă în cele din urmă. Un fel de ”surfing cultural”, dacă vreți.
[1] http://www.sibfest.ro/general/festivalul-in-cifre / Site accesat la data de 15.11.2018
[2] Theater der Zeit, nr. 2/ februarie 2016