Teatrul Masca în Mare Britanie
Noi nu avem un teatru în oraș, și acum ne uităm la oraș ca la o scenă uriașă pe care o putem folosi.
(Andrew Comben, Director Brighton Dome & Brighton Festival, MAREA BRITANIE)
de Cristinel Dâdăl
Găzduind anual mai mult de cincizeci de festivaluri, dedicate exclusiv teatrului sau care includ între artele participante și teatrul, Marea Britanie este probabil reperul cel mai important atunci când vorbim de acest fel de evenimente, având în vedere că, dincolo de număr, trebuie menționat și nivelul ridicat al edițiilor. Așa se face că, dintr-un top 5 al celor mai prestigioase festivaluri de teatru la nivel mondial, 3 dintre acestea se desfășoară în Marea Britanie. Nu poate exista o discuție despre cele mai mari evenimente de gen, fără a aminti festivalurile anuale din Brighton și Edinburgh.
Brighton Festival, înființat în 1967, s-a impus ca unul dintre cele mai longevive simboluri ale orașului, și a devenit renumit, în timp, pentru inventivitatea și creativitatea împinsă la maxim, a evenimentului. Programul festivalului a fost unul provocator și controversat încă de la prima ediție, în cadrul căreia a avut loc prima expoziție de concrete poetry (sau poezie vizuală, o formă de artă în care sensul unor cuvinte sau fragmente este mascat parțial sau în totalitate de elemente vizuale ca tipare geometrice, forme suprapuse etc), din Marea Britanie, alături de spectacole susținute de Laurence Olivier, Anthony Hopkins și Yehudi Menuhin. Unul dintre cele mai importante repere artistice la nivel european, Brighton festival este o sărbătoare anuală cu muzică, dans, teatru, circ, film, literatură și conferințe pe diverse teme artistice.
Pe lângă evenimentul, să îi spunem, clasic, există și unul colateral, pe care englezii îl denumesc fringe (termenul înseamnă franjuri, ca substantiv, și a decora, ca verb; atunci când este folosit în legătură cu un fapt artistic, denotă ceea ce este în afara curentului principal, de nișă, experimental). Astfel că vorbim și de Brighton Fringe, care se reclamă a fi cel mai mare festival de artă, cu acces liber, din Anglia. Un eveniment de anvergură internațională, deși bine ancorat în comunitatea locală, festivalul este deschis atât artiștilor consacrați cât și celor care caută să iasă la suprafată, și îmbrățișează absolut orice formă de artă sau exprimare artistică, stimulând chiar experimentul și asumarea de riscuri creative în conceperea spectacolelor.
În cele două forme ale sale, Edinburgh International Festival și Edinburgh Fringe, evenimentul total din capitala Scoției, trebuie considerat poate cea mai mare sărbătoare culturală a planetei. În fiecare an, mii de artiști sunt prezenți în toate spațiile desemnate. De la nume cunoscute la nivel global din entertainment până la artiști anonimi, acestia evoluează în spectacole care acoperă absolut toate posibilele gusturi sau preferințe. Festivalul înglobează spectacole de teatru dramatic, teatru fizic, cabaret, carnaval, circ, teatru pentru copii, muzicaluri, operă, expoziții și o sumă de evenimente colaterale.
Sunt numai câteva dintre cele mai mari festivaluri de teatru care se desfășoară an de an, sau o dată la doi ani, în Marea Britanie și care crează un mediu extrem de ofertant din punct de vedere teatral. De la evenimente dedicate exclusiv tinerilor până la altele cu o nișă clar delimitată din punct de vedere al preferințelor artistice sau, de ce nu, a orientării sexuale, toate festivalurile din Marea Britanie reprezintă o voce, cu diferite accente, nuanțe și tonalități, voce care vorbește despre actualitatea teatrului, despre interesul neîncetat al publicului pentru acesta, indiferent că este vorba de teatru dramatic sau experimental, de teatru jucat în sală sau pe stradă.
Prima experiență pe care Teatrul Masca a avut-o în Marea Britanie a fost în 2016, când am fost invitați la Londra să jucăm în cadrul festivalului Night of Festivals. A fost lansat în 2012, ca o componentă a London Festival și Cultural Olympiad, pentru a marca jocurile olimpice desfășurate la Londra în acel an. A continuat cu ediții anuale, angajând spectacole în aer liber, aducând trupe din întreaga Europă, promovând valorile libertății și ale democrației prin artă. În 2016 am fost invitați să jucăm 2 spectacole: unul de statui vivante și Zidul.
Reprezentațiile au avut loc pe malul sudic al Tamisei, foarte aproape de Teatrul Național, iar succesul a fost absolut veritabil, resimțit în primul rând în numărul mare de spectatori care, plimbându-se pe stradă sau venind să vadă spectacolele anunțate în cadrul festivalului, au decis să se oprească și să vizioneze spectacolele noastre. Dincolo de număr, a fost vorba și de o tangibilă căldură cu care publicul londonez a primit acest fel de teatru. Bineînțeles că, spre deosebire de alte evenimente la care am participat, evenimente la care poate că publicul nu era unul cunoscător de teatru, aici am recunoscut, în marea majoritate, oameni care, chiar dacă nu aveau în spate o formare educațională în domenii artistice sau culturale neapărat, nu erau străini de fenomenul teatral. Din discuțiile personale și reacțiile culese la fața locului am constatat că cei prezenți fuseseră de cel puțin câteva ori în viața lor la teatru. De asemenea, publicul londonez este unul obișnuit cu teatrul de stradă, sau cu artele străzii, mai precis, lucru lesne de înțeles având în vederea complexitatea ofertei culturale, în această zonă, de care el beneficiază.
Cu atât mai mult am resimțit bucuria de a primi aplauzele unui astfel de public, pentru care trebuie să recunoaștem, așa cum au recunoscut și manifestat și ei, spectacolele noastre au fost altceva. Este remarcabil faptul că am reușit să aducem în fața lor statuia vivantă și i-am obligat, oarecum, prin ținuta reprezentațiilor, să o asimileze ca pe o formă de artă profesionistă, așa cum o și producem noi, la Masca. Dincolo de mai mica sau mai marea similaritate vizuală cu statuile vivante cu care erau ei obișnuiți, au avut destulă dăruire, dar și pricepere, să descifreze în demersul trupei noastre adevărate mini-spectacole de teatru, având în spate un scenariu, costum, coloană sonoră și, bineînțeles, prezența unor actori educați și profesioniști. A ajutat, bineînțeles, și familiaritatea anumitor personaje interpretate de noi, pentru publicul londonez, cum ar fi Richard al III-lea sau Miss Havisham.
Pe de altă parte, spectacolul Zidul a avut parte de o primire fantastică. Un spectacol minimalist, am putea spune în privința decorului și scenografiei, un spectacol cu numai doi actori, a reușit să strângă în jurul său la toate reprezentațiile o mare de oameni, care i-a luat prin surprindere chiar și pe organizatori. Poate că și familiaritatea spectatorilor londonezi cu teatrul de stradă i-a făcut pe aceștia să aibă răbdarea necesară, timp de câteva minute, pentru a înțelege povestea. Este vorba de o anumită deschidere către aceste forme de exprimare teatrală pentru a-ți acorda un răgaz în care să iei pulsul spectacolului și să decizi dacă îi acorzi credit sau nu. Am menționat acestea pentru că Zidul este un spectacol greu, cu o densitate emoțională extrem de profundă, care are capacitatea de a ține mulțimea de oameni acolo, lângă el, până la capăt, odată ce te-ai lăsat cucerit. Reacțiile din presă, dar și cele ale spectatorilor prezenți au apreciat tehnica ireproșabilă a mișcării, priceperea regizorală și actoricească de a evidenția gestul semnificativ.
Succesul avut la prima deplasare în Marea Britanie s-a concretizat în invitația pe care am primit-o în 2018 de a fi din nou prezenți în Anglia, de data aceasta pentru o perioadă mult mai lungă de timp. Așa se face că în 2018 am avut, de fapt, 2 turnee în MAREA BRITANIE, unde am jucat timp de aproape o lună de zile.
În cadrul primei deplasări am fost invitați la Winchester, la Hat Fair Festival. Fondat în 1974, este cel mai longeviv festival de exterior din Marea Britanie. Numele vine de la obiceiul inițial de a permite artiștilor prezenți să afișeze o pălărie, la sfârșitul spectacolelor, în care spectatorii puneau bani în semn de apreciere. Acum, acest obicei se rezumă la o simbolistică vizuală în emblema festivalului și la un moment cu aspect ceremonial, care amintește de începuturi. Winchester este un oraș minuscul, am putea spune, cu 120.000 de locuitori, de o frumusețe absolut tulburătoare și atemporală. Este, în multe privințe și în destule locuri, ca o carte poștală fără de vârstă, despre tot ceea ce este englezesc, de la arhitectură la politețea oamenilor și mai departe în toate aspectele. Hat Fair este pentru această comunitate de departe cel mai important eveniment cultural al anului, care adună public de pretutindeni și care îi angrenează efectiv pe toți locuitorii orașului în desfășurarea evenimentului. Festivalul devine, astfel, ca o respirație sincronizată a întregii cetăți, lăsând impresia că toate casele rămân pustii și oamenii curg pe străzi, în parcuri și piețe, oriunde este ceva de văzut.
Programul ediției 2018 a inclus spectacole de teatru fizic, de acrobație stradală jonglerie, clovnerie și, bineînțeles, Teatrul Masca. Am fost acolo cu 10 statui vivante din spectacolul Strigătele Parisului, spectacol construit pentru propriul nostru festival anual – Festivalul Internațional de Statui Vivante.
În prima zi am jucat într-o grădină splendidă de lângă catedrala orașului, un spațiu în care statuile noastre s-au integrat perfect. Am evoluat de două ori și am fost primiți cu o căldură la care poate că nici noi nu ne-am așteptat. Trebuie să recunoaștem că și pentru publicul de aici, statuia vivantă, cel puțin în forma în care o facem noi, a reprezentat ceva cu totul nou. De altfel, atrași de lumini, sunet și culori, de materialitatea costumelor și a machiajelor, oamenii se apropiau de pe străzile care împrejmuiau parcul și, preț de câteva minute, priveau extrem de interesați, unii inițial poate chiar intrigați, descifrând bucățică cu bucățică ceea ce se întâmpla în fața lor. Se citea pe chipurile lor o muncă de traducere care răspundea interior la întrebările: Cine? Cum? De ce?
Pe măsură ce spectacolul, în totalitatea sa, se desfășura în fața lor, aici o statuie se odihnea într-o nefirească nemișcare, câțiva metri mai încolo o alta prindea suflu, se anima și începea să evolueze, iar undeva deasupra se adunau toate strigătele lor și povestea generală căpăta contur, oamenii deschideau larg ochii, zâmbeau, aplaudau de multe ori aproape involuntar și, la sfârșitul evoluției fiecărei statui, era aproape imposibil să nu se audă câteva internaționale Bravo!
Sentimentul de traducere s-a petrecut și în noi, cei prezenți de cealaltă parte a baricadei, actori, tehnicieni și coordonatori. Am simțit cum publicul acesta se deschide la rândul său către noi, ne primește, ne integrează, ne acceptă cu drepturi depline pe scena celui mai longeviv festival outdoor din Marea Britanie și ne aplaudă îndelung.
În cea de a doua zi am evoluat într-un spațiu imens, laolaltă cu toți artiștii participanți la festival, programați fiecare în urma unei organizări extrem de precise. A fost extrem de cald acolo, localnicii consemnau deja faptul că această vară va rămâne de legendă, însă câmpul acela enorm de la marginea orașului a rămas plin de oamenide la prima oră a dimineții până târziu în noapte și fiecare dintre cei prezenți au fost, rând pe rând, și ai noștri. Au fost publicul nostru!
Cea de a doua deplasare în Marea Britanie a acoperit, în fapt, 3 localități diferite. În prima dintre ele, Lincoln, am jucat chiar în curtea de la Lincoln Castle, locul unde se află unul dintre exemplarele originale ale Magna Carta. De data aceasta au evoluat toate cele 16 personaje din spectacolul Strigătele Parisului. Pe lângă acesta, în cea de a doua plecare am dus și spectacolul Noi, un walking-performance proaspăt lansat la deschiderea stagiunii outdoor a Teatrului Masca. Noi este un spectacol metaforă, o alegorie în mișcare ce urmărește drumul a 11 țărani care, trezindu-se dintr-un somn de 100 de ani, pornesc pe singurul drum pe care îl cunosc, singurul drum care are sens pentru ei – drumul de întoarcere spre Alba Iulia, spre locul unde s-a semnat Mare Unire. Pe drum, ei se opresc din când în când, se miră de tot ceea ce găsesc schimbat în jurul lor și dansează unele dintre cele mai frummoase dansuri românești. Da, este un spectacol profund românesc, dar poate că tocmai de aceea a fost cerută prezența lui acolo, pentru a vorbi, în anul centenarului, despre români, despre România. Costumele superbe ale actorilor, stilizând portul popular românesc, cu o patină adăugată de trecerea timpului, muzica minunată care îi însoțește în parada lor și pe care dansează, s-au constituit într-un exotic demențial pe care publicul englez l-a savurat, efectiv.
De la Lincoln am plecat la Leicester, un oraș mai mare, și singurul din Marea Britanie în care populația nativ engleză este minoritară, în raport cu ceilalți. Un oraș colorat din toate punctele de vedere, cu magazine specifice fiecărei culturi în parte și pe străzile căruia poți auzi, amestecate, multe dintre limbile pământului.
Aici am jucat spectacolul de statui vivante la catedrala din Leicester, în care se află mormântul Regelui Richard al III-lea. Noi a fost jucat, ca de obicei, în mișcare, pornind de la catedrală și având punctul terminus chiar în centrul orașului, în fața unui orologiu superb, ale cărui gonguri au fost acoperite de strigătele sutelor de oameni care s-au îngrămădit să vadă dansul final din spectacol. Aici, poate mai mult decât în toate locurile din acest turneu, Noi a fost primit cu un entuziasm nebun, oamenii care au prins începutul spectacolului au venit după el și l-au urmărit până la sfârșit, spectatorii săreau efectiv în picioare cuprinși de o frenezie colectivă aducând mai degrabă cu un miting, și aplaudau fără milă.
La Leicester am beneficiat și de o invitație de la BBC Radio, astfel că au vorbit, în cadrul unei emisiuni, coordonatorul turneului, împreună cu un reprezentant al organizatorilor, despre prezența Teatrului Masca în Marea Britanie, despre statuia vivantă și despre forța teatrului de a transmite atât de multe despre cultura românească, cea pe care noi am reprezentat-o acolo.
Ultima oprire a fost la Londra, unde am evoluat, din nou, în cadrul Nights of Festivals. Aici am dat peste un altfel de public, după cum spuneam mai sus, un public obișnuit și cunoscător de teatru de stradă, de o altă factură, nu neapărat intelectuală, cât în ceea ce privește comportamentul. Publicul londonez nu s-a manifestat atât de energic. Au fost alături de noi, ne-au aplaudat îndelung, s-au apropiat de noi la sfârșitul spectacolelor și ne-au cerut detalii despre cine suntem, ne-au felicitat pentru prezență și pentru discursul artistic.
De altfel, presa culturală londoneză a oferit și un succint rezumat al întregului turneu al Teatrului Masca în Marea Britanie:
Este ușor să vă gândiți la un actor într-un costum argintiu, care se mișcă ciudat, pe stradă, cu o pălărie pe caldarâm și cu vopsea în păr. Aceasta este ceea ce majoritatea oamenilor presupun când menționați o statuie vivantă. Cu toate acestea, minunatul Teatru Masca din România, adus de ArtReach, și-a finalizat recent primul turneu din Marea Britanie și a uimit mulțimile în întreaga țară cu misterioasele și extrem de distractivele spectacole de statui Strigătele Parisului.
De la Hat Fair, din Winchester, Hampshire, cel mai lung festival de teatru de stradă din Regatul Unit, până la weekendul “Castle of Legends” la Lincoln, și în alte două zile de spectacole din Leicester Cathedral Gardens, românii talentați din București au ținut publicul în vrajă. Costumele frumoase și complicate, alături de umorul subtil, echilibrate cu atenție cu precizie istorică, au dus totul la cel mai înalt nivel.
Vânzătoarea de pește, Spălătoreasa, Vânzătorul de otravă pentru șobolani, Plăpumăreasa și Aprinzătorul de felinare au fost doar câteva dintre personajele fascinante care au putut fi văzute. Compania românească a produs, de asemenea, un spectacol în mișcare dedicat centenarului românesc, care a sărbătorit 100 de ani de la unificarea României. Turneul în sine a culminat la evenimentul Night of Festivals din Londra, în South Bank, în timpul unui weekend fierbinte de carnaval, spectacole, ateliere de lucru și muzică.
Suntem încântați să spunem că, chiar și în inima epicentrului cultural al capitalei, Teatrul Masca a reușit cu adevărat să iasă din mulțime. Au atras atenția publicului cu echilibrul desăvârșit între momentele de performanță și momentele de nemișcare și au oferit turiștilor sau localnicilor o mostră din abilități performative de înaltă calitate, rar asociate cu acest tip de spectacol.