#13 Atunci și Acum

#

Trezirea spectatorului activ. Spectacole cu teme sociale jucate de non-actori

de Oana Cristea Grigorescu

Una din cele mai puternice amintiri ale întâlnirii cu teatrul social o păstrez de la ediția a II-a a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe (2010), organizat bienal de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. În curtea interioară a Muzeului de Artă a fost ridicat un spațios cort alb, podit și împodobit ca pentru o chermeză populară. Publicul ia loc pe băncile fără spătar, în fața meselor lungi, și asistă pe durata spectacolului la pregătirea unui ospăț la care vom participa cu toții, actanți și martori, într-o comuniune a celebrării feminității în toate ipostazele ei. Feminitatea e tema spectacolului Mothers[1], o creație colectivă coordonată de regizoarea Alize Zandwijk, produsă de RO Theatre, Olanda. Spectacolul restituie poveștile a 15 femei de toate vârstele din continente și culturi diferite. În timp ce gătesc, femeile relatează și comentează experiențe personale de viață cu umor, autoironie și accente critice, creează atmosfera sărbătorii populare în bucătăria de care e legat destinul femeilor din toate culturile. Niciuna din cele 15 femei din distribuție nu este actriță; toate sunt persoane civile intrate în spectacol cu biografia și carisma prezenței lor feminine. La final, sărbătoarea cuprinde întreg publicul, antrenat să cânte și să danseze la petrecerea din bucătăria unde pofta de mâncare hrănește și pofta de viață. Mothers a contat pentru majoritatea publicului român al festivalului ca una din primele întâlniri cu non-actorii în scenă.

Vorbind despre teatrul social, urmărim prezența non-actorilor în câteva spectacole autohtone din ultimele două decenii, pentru a semnala contribuția acestora la trezirea spectatorului activ. Spectacolul Mothers introduce și tema teatrului social ca eveniment deschis ce implică o schimbare în receptarea scenei de către public prin prezența persoanelor civile în spectacol. Integrarea oamenilor cu identitatea lor reală e liantul emoțional și sursa empatiei directe cu personajele reprezentate pe scenă. În teatrul românesc, teatrul social cu non-actori rămâne mai degrabă o excepție, deși valul interesului pentru teatrul documentar cu fundament social, cu precădere din ultimul deceniu, a adus – pe scenele independente mai ales – non-actori alături de profesioniști în producții ce acoperă de la abordări narative la performance. O rememorare a câtorva astfel de spectacole de teatru social developează modalitățile de tratare a unor teme și problematici sociale sensibile, dificil de abordat în absența unei prize directe a spectatorului cu persoanele reale implicate în subiect. Dincolo de etapa documentării, prezența pe scenă a acestor non-actori scoate publicul din postura securizată a observatorului, îi solicită empatia, trezirea conștiinței civice față de semeni și de realitățile/tragediile invizibile din societate. Acești oameni reprezintă pentru public proba vieții reale, plasează spectacolul în proximitatea experienței trăite, împărtășite credibil audienței.

            Poate primul spectacol social cu fundament documentar care apelează la non-actori, asumat de un teatru public, este Acasă[2] de Ludmila Razumovskaia. Produs în 2001 de Teatrul Ion Creangă București în colaborare cu Asociația „Casa Deschisa”, și realizat de o echipă de studenți coordonată de regizorul Radu Apostol (student la acea vreme), spectacolul făcea parte din proiectul Acasă, o casă pentru copiii străzii care a avut și o finalitate umanitară: cei zece copii participanți la spectacol au părăsit strada și s-au mutat într-o casă la finalul proiectului. Lucrarea de master a regizorului Radu Apostol, „Teatru social. Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea”[3] descrie etapele realizării spectacolului bazat pe piesa Ludmilei Razumovskaia și consemnează realitatea necosmetizată cu care s-a confruntat tânăra echipă în procesul producției. „Descoperirea realității poate fi un mod de implicare și o strategie de creație. Gustul concretului, sensibilitatea la social prin grila biograficului și a individualului, iluziile și frustrările unei vieți în schimbare marchează puternic reprezentările culturii contemporane.”[4]

Cuvintele lui Radu Apostol pot fi citite, din perspectiva timpului scurs de la premieră, ca program regizoral asumat și urmărit cu consecvență în proiectele sale de teatru educațional de la Centrul Educațional Replika București. Revenind Acasă, această scufundare în concretul existenței prin prezența pe scenă a copiilor străzii (cu vârste între 9 și 17 ani) a depășit stricta prezentare documentară a unei realități cumplite din societatea românească și a confruntat publicul, prin intermediul teatrului social, direct cu realitatea vie a personajelor. Spectacolul a jucat și rolul unei terapii sociale de grup prin revelarea destinului dramatic al copiilor străzii în contextul anilor cenușii ai tranziției, dincolo de senzaționalul știrilor de prima pagină, stimulând societatea civilă să imagineze soluții de integrare socială pentru acești tineri. Un efect concret al spectacolului a fost implicarea, în anii următori, a unora din tinerii care au trăit pe stradă în ONG-uri de suport a persoanelor fără adăpost. Următorul spectacol de teatru social realizat de Radu Apostol la Teatrul Foarte Mic, în 2010, rămâne în aceeași zonă și se ocupă de cazul persoanelor adulte fără adăpost. Ca pe tine însuți de Maria Manolescu Borșa[5] pleacă de la statistica deceselor în rândul oamenilor străzii și de la interviuri cu două persoane fără adăpost, pentru a oferi o viziune umanistă, profund empatică cu destinul tragic al acestor oameni. Deși Teatrul Foarte Mic nu a acceptat ca distribuția să includă non-actori, după cum consemnează Radu Apostol în lucrarea amintită[6], persoanele reale care au inspirat textul de spectacol au asistat la repetiții, au contribuit la conturarea personajelor lor interpretate de actori[7]. Absența non-actorilor de pe scenă în acest caz relevă rezerva teatrului public în ieșirea din canonul teatrului ca reprezentare. Pentru regizorul Radu Apostol aceste două spectacole au trasat direcția drumului său artistic în teatrul educațional, ca ramură a teatrului social, urmat cu consecvență în cele două decenii scurse de la premiera din 2001.

            O altă inițiativă de teatru social cu componentă educațională a plecat tot de la întâlnirea unui artist cu realitățile sociale dure din comunitățile marginalizate, cu copii și adolescenți provenind din medii defavorizate, expuse sărăciei, violenței și riscului de abandon școlar. În anul 2016, actorul Ionuț Oprea[8] a înființat trupa PlayHood Ferentari în urma succesului de la Festivalul de teatru tânăr Ideo-Ideis 2016. Primul lor spectacol, Povestiri din curtea școlii este rezultatul atelierelor de teatru susținute de Ionuț Oprea în 2015 cu copiii rromi din Ferentari, care își spun și joacă propriile povești de viață. În cadrul Platformei internaționale de teatru București#5 (2018) performance-ul Microistoria îi aducea la microfon (printre alte persoane civile ca non-actori) pe Ionuț Oprea[9] și pe Nicoleta Ghiță[10], tânăra membră a trupei PlayHood, pentru a povesti și ilustra istoria trupei. De la primul succes din 2016, PlayHood și-a cucerit notorietatea în rândul adolescenților, oferind tinerilor o alternativă educațională care le deschide un drum în viață. În festivalurile în care se prezintă, tinerii non-actori ai trupei PlayHood conving prin adevărul prezenței lor scenice, indisolubil legat de experiențele lor de viață. O parte din ei afirmă că își doresc să devină actori, dar importanța acestui program educațional prin teatru stă în speranța unui viitor deschis, a șansei de a-și depăși condiția socială marginală. Ionuț Oprea a articulat un tip de spectacol de teatru social cu o importantă componentă educațională care validează demersul documentar, cultivă empatia și transmite realități dure în fața unui public divers. Participarea recentă la Festivalul de arte performative Caleido (2021) cu Aleea stereotipurilor (producție PlayHood&Caleido) e dovada sensibilizării publicurilor la temele teatrului social: de la adolescenții din festivalurile de teatru școlar și educațional, la publicul teatrului independent. 

În aceeași sferă a teatrului documentar cu miză socială, multe din spectacolele produse de Reactor de creație și experiment Cluj abordează o formulă performativă. Între ele, Baladele memoriei (2019) joacă rolul excepției, integrând o persoană civilă – pe doamna Ionela Pop -,  în jurul căreia se articulează performance-ul sonor, descris pe genericul spectacolului ca baladă politică. Spectacol semnat colectiv de Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade și Doru Taloș, explorează prin intermediul memoriilor Ionelei Pop procesul demantelării industriei românești socialiste. Prezența sa performativă pe scenă e liantul la realitatea istorică percepută ca fundal al destinului generației pensionarilor de azi. Transpare indirect, sentimentul pierderii și abandonului resimțit de oamenii care asistă fără putere la prăbușirea valorilor societății construite în tinerețea lor. Pentru spectatorul de azi, Baladele memoriei deschide o lectură alternativă a trecutului, „feliile de viață” reasamblate documentar ridică publicului întrebări privind implicarea și contribuția individuală la progresul social. La fel ca multe spectacole finanțate prin proiecte AFCN, și acesta confirmă asumarea de către mediul independent a subiectelor și temelor istoriei recente, trecute prin filtrul experiențelor individuale tratate în teatrul social-politic. Acest gen de spectacol evită prin apelul la non-actori șablonul teatrului angajat, militant, manifest politic. Omul și prezența sa vie e vehiculul și fundamentul comunicării credibile între generații.

La București, un pol al teatrului social e Centrul de Teatru Educațional Replika. Producția lor Work no travel[11] (martie 2020, ultima pemieră în sală dinaintea declanșări pandemiei) duce relația cu publicul la limita interactivității când îi solicită participarea benevolă. Cei patru actori așezați între spectatori se confundă inițal cu ei. Din sală, vocile lor livrează mărturii despre condiția migrantului economic, despre realitatea imigrației românești; mărturii selectate din cartea „Tur-retur. Convorbiri despre munca în străinătate” a sociologilor Zoltán Rostás și Sorin Stoica. Centrul scenei e ocupat de ecranele pe care curge textul documentar rostit de actori. Publicul urmărește textul pe ecrane și, periodic, e invitat să intervină, să citească o parte din texte, să își asume un rol performativ prin care se amorsează procesul identificării și internalizării acestor realități sociale, în mare parte cunoscute din viața personală și de familie a majorității conaționalilor. Wok no travel extinde funcția spectacolului cu non-actori de la stimularea empatiei la implicarea spontană a publicului în desfășurarea lui, diferită de la o reprezentație la alta. Teatrul social evită, astfel, tonul activist care i se reproșează adesea ca element artificial, pentru o atitudine cvasi-civilă față de text și față de realitatea reflectată. Câștigă, astfel, în fața publicului credibilitate și autenticitate.

Ultimul tip de spectacol repertoriat aici, din grupa teatrului social care apelează la non-actori, e seria spectacolelor comunitare realizate cu participarea rezidenților căminului pentru persoane vârstnice al comunității evreiești „Moses Rosen” București. Spectacolele, coproduse de Vârsta4 &Asociația ADO, s-au născut în urma unei vizite a unui grup de artiști la Cămin în anul 2009. Într-un deceniu, regizorul David Schwartz împreună cu un grup tot mai larg de actori au articulat o formă de teatru comunitar care a depășit zidurile Căminului. Moses Stories, O istorie fizică, Corp la corp, Domiciliu instabil, RosenKabarett[12] sunt doar câteva din spectacolele în care joacă rezidenții, secondați de actorii tineri, prezentate inițal în incinta Căminului și găzduite ulterior cu câteva reprezentații la Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Evreiesc de Stat și Centrul Național al Dansului București. Și aici, biografia reală a vârstnicilor constituie scheletul dramaturgic al spectacolelor, dar diferența majoră față de alte producții de teatru social-comunitar stă în faptul că sursa și receptorul se suprapun, în acest caz. Adică, beneficiarii direcți ai spectacolelor sunt în primul rând pensionarii Căminului implicați în spectacole, și abia apoi publicul curent al teatrelor care au găzduit reprezentațiile. Ceea ce a pornit ca un program social de suport între generații, a condus la un demers artistic de restituire a dreptului la o senectute demnă, activă prin recuperarea memoriei, valorizată de generațiile mai tinere. Procesul creației a oferit un orizont în primul rând bătrânilor din Cămin; cântecele, dansurile, fragilitatea vocilor și a trupurilor lor transmit dincolo de cuvinte o umanitate profundă, pusă în valoare de toate spectacolele de teatru social care apelează la non-actori. Ceva din emoția personală a non-actorilor va trece întotdeauna dincolo de scenă, va media către public autenticitatea persoanei din fața noastră, nealterată de reprezentare.

Desigur, putem găsi și alte exemple de spectacole de teatru social de la noi care fac apel la non-actori, pe lângă aceste câteva repere prezentate aici. Ele se impun prin angajamentul în practica teatrului deschis, cel în care spectatorul iese din postura de receptor pasiv, devine actant și beneficiar direct al dialogului critic amorsat de scenă. Sunt aspecte pe care teatrul independent, mai ales, le explorează cu un capăt de perspectivă ce vizează creșterea și formarea critică a noilor publicuri, educate să contribuie la o societate responsabilă, activă, implicată în propriul viitor.


[1]  V. teaserul spectacolului:https://vimeo.com/7969980

[2] Traducerea: Mirela Răduţă. Regia şi scenariul: Radu Apostol, student Regie Teatru anul IV, UNATC, clasa prof. univ. Cornel Todea. Asistent regie: Antoaneta Cojocaru, studentă Actorie anul IV, UNATC, clasa prof. univ. Ion Cojar şi Cătălin Stanciu, student Actorie anul IV,clasa prof. univ. Ion Cojar. Scenografie şi costume: Alina Herescu, studentă Scenografie anul IV, Academia de Arte şi Gabriel Albu, studentă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „ION MINCU”, anul V., premiera 16mai 2001.

[3] https://www.unatc.ro/cercetare/pedagogie/pdf/Radu_Apostol_Teatru_social.pdf , UNATC Press, 2018

[4] Idem, pg.15.

[5] Borșa e nume de artist adăugat între timp.

[6] V. idem, p.74: „Din păcate, din punct de vedere administrativ, teatrul nu a putut îmbrăţişa acest crez al nostru. Implicarea teatrului în social rămâne în spaţiul nostru cultural un demers eminamente independent, al teatrului 75 independent, al artiştilor free-lancer, obligaţi să devină, peste noapte, şi manageri de proiecte culturale.”

[7] În distribuție:  Mihai Gruia Sandu, Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu. Regia: Radu Apostol; Scenografia: Adrian Cristea; Muzica live: Bogdan Burlacianu aka BOBO – Fără Zahăr; Grafica: Daniel Bălănescu.

[8] În 2015, Ionuț Oprea concepe spectacolul alături de Asociaâia Graphics 122 și Policy Center, proiect care primește finanțare din partea Guvernului Norvegian.

[9] V. https://www.microistoria.ro/ro/povesti/de-ce-m-am-mutat-in-ferentari

[10] V.https://www.microistoria.ro/ro/povesti/prietenii-mei-sunt-totul-pentru-mine

[11] De Mihaela Mihailov, după volumele „Tur-retur” de Zoltán Rostás și Sorin Stoica, regie: Bobi Pricop,performeri: Dan Basu (video), Eduard Gabia (muzică) // Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, spațiu: Gabi Albu
cu participarea: Ovidiu Țichindeleanu.

[12] Echipa: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Anuța Brill, Ioseph Cotnăreanu, Margareta Eschenazy, Mathilda Iaroslavitz, Marius Rădulescu, Lippa Baroti Segal, Marcu Solomon, Pompiliu Sterian, Dorotea Weissbuch, Vlad Arghir, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Irina Gâdiuță, Alice Monica Marinescu, Lucia Mărneanu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz, Maria Sgârcitu.
Parteneri: Căminul „Amalia și șef rabin dr. Moses Rosen”, Centrul Național al Dansului, Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Evreiesc de Stat.
Evenimentul face parte din proiectul „Vârsta4: primul deceniu – dansăm comunitar de 10 ani”, co-finanțat de AFCN.

Add comment

de același autor... Oana Cristea-Grigorescu

Instagram

Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories