#13 Focus

#

Celulă de supraviețuire culturală la marginea Bucureștiului: Studiourile Ferentari

de Florentina Bratfanof

Timp de un an toată lumea a fost nevoită să își reconsidere mobilitatea, să își retrângă lista de locuri pe care le vizitează, această pandemie izolând oamenii, producând singurătate. Așadar, s-au format celule de supraviețuire, profund personale și subiective, în care multe dintre spațiile private ale oamenilor au fost asaltate de activități care în mod normal nu se petreceau acolo (școala online, biroul în bucătărie, sesiuni de sport online etc).  În acest proces de restrângere a vieții așa cum o știam înainte, explorarea spațiului exterior a devenit prilej de discuții intense între membrii celulei de supraviețuire (e chiar necesar să te duci/să ieși? Cu câți oameni ai interacționa? Nu e posibil să ne vedem online? etc.).

Pe 15 mai 2021, într-o sâmbătă luminoasă, pe când sărbătoream că puteam sta fără mască de protecție în spații exterioare am ajuns în vizită la o altă celulă de supraviețuire, una creată chiar în timpul pandemiei, Studiourile Ferentari, din cartierul cu același nume. Vizita a fost prilejuită de un fapt concret: Ionuț Oprea (coordonatorul trupei Playhood, actor și unul din fondatorii Studiourilor Ferentari, împreună cu actrița Mădălina Dorobanțu) a postat pe Facebook faptul că un băiat care îi vizitează e interesat de jonglerie și numere de circ, dând astfel strigare să vadă dacă există oameni care pot dona diverse obiecte.

În urmă cu 2 săptămâni, într-un magazin de second hand din provincie găsisem chiar 3 mingi de jonglerie din Marea Britanie și le-am luat pentru că timpurile în care trăim îmi aduce aminte de nesiguranța acțiunii unor mingi care zboară prin aer și pe care nu știi exact cum le prinzi, nici dacă le mai poți prinde pe toate. Așadar, vizita de la 15 mai a fost prilejuită de acest cadou pe care eu credeam că îl fac unui copil. De fapt, eu am primit un cadou de la ei. Când intri în Studiourile Ferentari (un spațiu curat, îngust, primitor) te întâmpină mulți copii cu ochii bucuroși și strălucitori, de la 7 la 18 ani, iar Mădălina începe să îți arate ce au reușit să facă în spațiu, ce mai au de făcut, ce vor să facă în continuare. Copiii și adolescenții care vin acolo locuiesc în Ferentari, au o situație materială precară, iar spațiul este ca o oază pentru ei, o șansă de a avea și alte experiențe. Studiourile Ferentari le asigură copiilor și o masă pe zi, iar activitățile pe care ei le încearcă acolo sunt o poartă spre ieșirea din cartier.

Studiourile Ferentari este bula lor de supraviețuire, un spațiu sigur, care te primește și îți arată că viața poate fi și altfel decât cea adesea dură la care ai fost expus în familie, pe stradă sau la școala din cartier. După vizită am stat de vorbă cu Ionuț Oprea, căci după cum veți citi, aceasta nu este o poveste de succes, este un început de poveste care are nevoie constantă de implicare materială (de la asigurarea chiriei, a meselor zilnice), emoțională (sper ca Ionuț Oprea și Mădălina Dorobanțu să își reîmprospăteze resursele emoționale ca să poată continua) și de timp (căci dacă te-ai specializat într-un domeniu îți poți dona timp să vii acolo să fii ghid pentru niște copii care sunt ca niște bureți).

  • De ce Studiourile Ferentari? Cum v-a venit ideea numelui?
  • Acronimul de la Studiourile Ferentari este SF. Pentru noi, acum câțiva ani, ideea unui spațiu educativ unde să avem acces la resurse profesionale, chiar părea ceva din domeniul SF. Faptul că există în cartierul nostru așa ceva, este o realitate pe care încă încercăm să ne-o asumăm. Zilele astea a venit un puști la spațiu, a lucrat în studio câteva ore și la plecare a zis: “domnu’, mie când mi-a zis M că există așa ceva aici la noi, nu l-am crezut”.
  • Cum își face loc trupa Playhood în Studiourile Ferentari? Ce pregătiți?
  • Adolescenții din trupa de teatru PlayHood au fost cei care au inspirat necesitatea conceptului de ”studiouri”. Performerii și-au dorit un spațiu în care să exploreze și dansul, muzica sau artele vizuale, nu doar teatrul. Unii dintre ei își doresc să ducă trupa de teatru mai departe, alături de generațiile mai tinere, să devină coordonatori sau să își extindă posibilitățile spre alte zone artistice. Asta ar asigura continuitatea proiectului în perspectiva în care noi, adulții responsabili de acum, n-o să mai ținem pasul cu vremurile sau o să simțim la un moment dat nevoia să ne pensionăm undeva pe malul unei mări liniștite.

Deocamdată construim și încercăm să pasăm cât mai multe responsabilități și aptitudini spre tinerii care cred în proiect și își doresc să-l ducă mai departe.

  • Cum arată o zi în Studiorile Ferentari?
  • În studioul mare se repetă o piesă de teatru. Sau unul dintre adolescenți compune o coregrafie. Sau doi puști bat la darabane și unul cântă la orgă încercând să se sincronizeze. Sau are loc atelierul de fotografie cu Victor Mușat. Sau se filmează un clip ca ăsta: https://www.youtube.com/watch?v=jCYvXlUJjaM. Sau ”doamna Mădălina” face atelierul de lectură. Între timp, în studioul audio, doi-trei puști scriu versuri: “domnu’, eu vreau să facem o piesă mega-bombă despre educație. Domnu’, despre bully-ing. Nu, domnu’, scriem niște versuri despre droguri”. Apare altul și zice: “domnu’ eu am scris o poveste despre tovarășul meu care a murit și vreau să fac o melodie”. La un moment dat, apare Iulian, mentorul de muzică și îi mai învață ceva pe un instrument sau soft de editare. Apar șaorme/pizza sau tot felul de proteine și timpul se oprește, toată lumea halește. La biroul de la intrare cineva desenează în creioane de grafit, pe foi cartonate de A1. Mădălina gestionează din spatele unui laptop “Asociația Ferentari”, mama, tata și nănașii Studiourilor Ferentari. Momentul cel mai delicat al zilei e cel în care trebuie să-i separăm pe copii de instrumente și instructori. Un atelier de negociere asertivă sau ceva comunicare non-verbală ne-ar ajuta mult, mai ales că argumentele artiștilor sunt întotdeauna perfect formulate, valide și universal valabile.
  • Câți copii/adolescenți vin la Studiourile Ferentari și cum ajung să vă calce pragul ?
  • Astăzi, în timp ce se scriu aceste slove, la SF vin cam 30 de copii/adolescenți. Astăzi, a venit S, un băiat simpatic de 15 ani, ca o floare de primăvară, să ne zică: “să știți că mai sunt vreo 20 de puști din Aleea Livezilor care vor să vină!”. Ar părea o veste bună la prima vedere, până când o să vedem cozi la SF, mai ceva ca la Poșta de alături. Cei care află de noi sunt fanii sau prietenii celor care vin deja sau părinți care intră de curiozitate la studiouri și ne întreabă pur și simplu ce facem: ”Bună ziua. Ce faceți aici?… Aaa ce frumos! Ce bine, că decât să stea pe străzi, să facă prostii…Dar, cât costă?…Gratis? Că am și eu o fetiță care…” Problema la care începem deja să ne gîndim e că în scurt timp s-ar putea să nu avem timp fizic pentru toți cei care ar dori să vină.

Mi se pare ca un spațiu comunitar se bazează foarte mult pe aportul constant al unor oameni. Lasă-mi aici lucrurile de care aveți nevoie constantă (de la hârtie igienică, la apă, dar și echipament audio/video etc.)

Demersul nostru e în primul rând unul educațional. Cu ajutorul artelor, ne propunem să aducem cât mai mulți puști cât mai aproape de litere scrise și gândite. Lucrăm cu adolescenți care nu știu să citească și cu copii uitați de lume care nu mai merg la școală și nu au parte de niciun fel de educație. Nevoile sunt colosale și resursele din ce în ce mai rare: profesioniști, spațiu/timp, bani.

Tot ceea ce reușim să facem, se datorează oamenilor care au înțeles necesitatea acestui demers și au acționat. Ne-au dat instrumente muzicale, și-au pus la dispoziție timpul și experiența profesională, au direcționat resurse și ne-au implicat în proiecte. Au scris și au vorbit despre PlayHood și SF și au dus mesajele noastre către comunități și oameni generoși. La “Asociația Ferentari”, ne aflăm într-o strângere de fonduri continuă. Avem mereu nevoie de mâncare pentru activități, pentru că bugetul de proteine și carbohidrați se consumă cu viteza luminii dar se strânge cu viteza melcului. De multe ori sfidăm legile fizicii și reușim să punem pe masă și o carte și un meniu. Poate și de aici acest SF. Avem și o vorbă a noastră care zice: „vrei o țară ca afară, educație cu haleală”. Cine crede că proiectul nostru e util, poate să ne treacă pragul acilea „pă Ferentari” și să stea cu noi la o poveste.

Oamenii care vor să ne susțină, pot să ne doneze instrumente audio/video, pot să-și doneze ziua de naștere pe Galantom, https://asociatiaferentari.galantom.ro/projects/view?id=1050  sau să arunce un ochi pe site-ul nostru, unde avem și un cont bancar dedicat proteinelor și de unde mai dăm din casă despre proiectele noastre: https://asociatiaferentari.ro/ .

Add comment

de același autor... Florentina Bratfanof

Instagram

Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories