#2 Edito

#

Sus măștile!

de Cristina Modreanu

Chip traditional de Cuc cu pene de gâscă

”Vei învăţa pe cheltuiala ta că de-a lungul vieţii vei întâlni mai multe măşti decât chipuri”,  spune undeva dramaturgul Luigi Pirandello, cel care a “demascat” personajul teatral, obținând astfel o nouă dramaturgie, cu personaje la puterea a patra. Sfatul lui Pirandello e asemeni multo altora, pe care le primim încă de mici, sfaturi legate de măștile sociale pe care le poartă cei din jur. Auzim în spațiul public somații sistematice la ”exerciții de onestitate”, sub deviza ”jos măștile!”, ea însăși de o teatralitate care bate la ochi. Masca a ajuns să aibă conotații negative în acest secol, și chiar și acolo unde ar trebui să fie la ea acasă – adică în teatru – e folosită cu tot mai multă parcimonie.

Noi am ales ca în Caietele Masca # 2 să revalorizăm masca în ipostazele ei diverse și să re-analizăm influența pe care ea a avut-o asupra vieții și asupra teatrului în diferite epoci și prin intermediul a diferiți creatori. De la măștile tradiționale românești, a căror simbolistică este explicată în detaliu de Doina Ișfănoni, etnolog care a studiat multă vreme spectacolul Cucilor de la Brănești, ca mesageri ai lumii nevăzute către lumea materială din care avem uneori nevoie să evadăm, la commedia dell’arte și marionete; de la machiajul care, ne amintim grație unui vechi text al scenografului și regizorului Liviu Ciulei, completează prin accente de fizionomie psihologia unui personaj, și până la pedagogia măștii, antrenament fundamental pentru actorul profesionist modern, despre care ne vorbește actorul și profesorul Miklós Bács, încercăm să readucem în atenția cititorului pasionat de teatru un instrument esențial pentru această artă a transformării.

Nu întâmplător, conceptul de mască a inspirat și numele Teatrului Masca, născut imediat după 1990 în București, iar fondatorul acestuia, actorul și regizorul Mihai Mălaimare, recapitulează în acest număr care au fost spectacolele în care trupa a folosit, în varii feluri, masca, element aflat în centrul cercetărilor pe care această companie le-a desfășurat de-a lungul celor aproape trei decenii de existență. Istoricul Ion Cazaban ne readuce în atenție un creator interbelic al cărui ultim experiment regizoral a fost legat de mască – Ion Sava și al său Macbeth cu măști, punct culminant a aceea ce creatorul numise anterior ”teatrul de vedenii”. E bine să ne amintim de curajul din 1946  al lui Ion Sava, a cărui alegere de a folosi măști pentru a ilustra dedublarea personajelor shakespeariene a fost întâmpinat cu ostilitate de mulți cronicari, pentru a nu ne regăsi mereu, amețitor, la punctul de start. Cristian Pepino, invitatul special al numărului, ne amintește la rândul lui cât de vechi sunt măștile și păpușile în teatru și care au fost rolurile lor în satira destinată adulților, înainte ca teatrul de păpuși să fie ”exilat”, în zilele noastre, în lumea copiilor.

Având de partea noastră argumentele atâtor specialiști, noi vă propunem în acest număr tematic, contrar îndemnurilor ipocrite de a ne feri de măști, să le privim cu atenție, să le admirăm deschis, să le deslușim împreună înțelesurile multiple și subtile, să plonjăm curajos în semnificațiile lor complexe, care adaugă un strat de mister unei realității adesea reductive.

Așadar, Sus măștile!

Mantaua / arhivă Masca

Add comment

de același autor... Cristina Modreanu

Instagram

Instagram has returned empty data. Please authorize your Instagram account in the plugin settings .
Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories