B-FIT in the Street sau reinterpretarea spațiului public prin teatru
de Ioana Gonțea
Festivalul de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! a adus pentru publicul bucureștean în cea de-a X-a ediție o paletă largă de forme ale teatrului de stradă, de la acrobații la marionete, de la spectacole cu tobe la cele cu flăcări, de la carnaval la musical. Organizat sub forma a patru weekend-uri, care i-au oferit o vizibilitate mai mare, dar au asigurat și un acces mai îndelungat al publicului la conținutul acestuia, festivalul a reinterpretat, prin spectacole, spațiul public din centru orașului. La fel ca alte manifestări culturale de pe teritoriul țării și B-FIT in the Street 2018 a stat sub egida celebrării Anului Centenar. Faptul că România nu are o tradiție îndelungată în teatrul de stradă e de înțeles prin prisma istoriei. Faptul că România alege să își celebreze centenarul în mare parte prin tradiții populare nu mai e de înțeles pentru că România celor 100 de ani înseamnă mai mult decât atât. Sau măcar așa ar trebui.
Festivalul și-a păstrat selecția principală în afara acestei tematici, iar invitarea unor spectacole străine a oferit o diversitate binevenită. Una dintre producțiile care și-a demonstrat valoarea certificată de premii este Passage a companiei portugheze PIA-Projectos de Intervenção Artística. Instalația propune o raportare diferită la spațiul public printr-o reinterpretare vizuală extrem de delicată. Passage cucerește prin simplitatea riguroasă cu care este construit. Trupurile firave ale actorilor de pe catalige, dublate de muzica lentă și de obiectele reciclate, nu fac decât să înduioșeze. Fragilitatea ființei umane, sugerată prin bătrânețe și inutilitatea obiectelor care construiesc fiecare tablou (rame, ceasuri, pantofi, ghemuri de ață) creează un univers emoționant. Spectacolul reușește să provoace o întrerupere în fluxul gândirii, în ceea ce privește spațiul public, care ne aparține tuturor, dar pe care de cele mai multe ori îl ignorăm.
Din alt registru, spectacolul nocturn Eterfeel se bazează pe o construcție tehnică care impresionează prin rigurozitate. Structura metalică verticală servește ca punct de sprijin pentru adevărata structură a spectacolului, cea umană. Grupul de acrobate formează un corp comun prin unirea membrelor și prin unduirea trupurilor. Acestea execută diferite numere la mare înălțime, creeând impresia unui singur corp uriaș în mișcare. Bazat pe jocuri de lumini, care potențează efectul spectaculos al acrobațiilor, spectacolulul este o mostră de îmbinare a unui exercițiu performat corporal și a unui element tehnic. Teatrul funcționează, și o demonstrează adesea, când este păstrat un echilibru al celor două: corp și intervenție tehnică. Spectacolul își păstrează un caracter popular pronunțat, care aduce aminte de circ, iar lipsa de sincronizare între acrobate este vizibilă și deranjează la un moment, distrugând unitatea vizuală în diferite puncte.
Dintr-o zonă tot cu caracter popular, dar și spectacular sunt și Russian Folk Stilt Walkers, acrobați pe catalige îmbrăcați în costume opulente. Făcând trimitere la ilustrațiile din cărțile de povești rusești, acompaniați de muzică din același spațiu cultural, acești acrobați au atras o mulțime de oameni în Piața Universității. Se pune întrebarea dacă spectacolul lor ar mai fi valabil într-o lume mai puțin tehnologizată pentru că centrul numărului lor a fost constituit de fotografiile în care au pozat. Oare coada făcută în jurul lor de public s-ar mai fi realizat în lipsa unui telefon care să creeze o amintire digitală? Cu toate acestea, interacțiunea cu publicul este asigurată, chiar dacă într-un mod facil și nu cu mijloace teatrale.
Tot din zona spectaculosului se află și dansatoarele de carnaval din Spania, Les Lilas. Efectul pe care-l creează costumele din pene, accesorizate cu detalii sclipitoare este unul garantat, atrăgând atenția asupra artistelor și întregind atmosfera de carnaval. Cu un succes la fel de imediat la public, ca cel al acrobaților pe catalige, Les Lilas se înscriu în exemplificarea teatrului de stradă cu puține mijloace care pot garanta, cu toate acestea, divertismentul. În aceeași categorie pot fi adăugați și duo-ul românesc Drum’n’fire și toboșarii de la Batucada From Canary Islands. Dacă cei din urmă bat ritmuri ce construiesc aceeași atmosferă de carnaval, cei de la Drum’n’fire împing limitele mai departe, realizând un univers coagulat datorită acrobațiilor cu foc, dar și a muzicii cu tente exotice și medievale.
Cu adevărat de apreciat, dincolo de latura spectaculară, este cea educativă a festivalului. Atelierele pentru copii cu diferite tematici sunt un exemplu bun de intervenție pentru creșterea și fidelizarea publicului festivalului. O intervenție care dacă ar fi realizată mai des ar putea dubla eforturile Teatrului Masca de a aduce teatrul de stradă pe toată durata anului, în cartiere. Numărul mare de participanți la festival punctează încă o dată nevoia mare de teatru și demonstrează, dacă mai trebuie, că există public nu doar de exploatat, ci și de educat. Poate dacă factorii decizionali s-ar raporta la public în funcție de cerințele lui și de realitatea lui, atunci teatrul, în toate variantele lui, ar avea o relație mai apropiată cu spectatorii. Dar asta necesită o cercetare atentă și nu o formă a lui „știu eu mai bine”.
