#6 Context

#

Publicul de teatru în Europa și America – o punere în context global

Cristina Enescu

Publicul este rațiunea de a exista a teatrelor de pretutindeni. Totuși, multe instituții teatrale manifestă o frică aproape sacrosanctă, uneori chiar o ignoranță autosuficientă față de ideea de a analiza publicul și de a crea strategii de dezvoltare a acestuia. Cine și cum e publicul de teatru actual? Cum îi influențează realitatea cotidiană contemporană comportamentul de consum cultural? În ce modalități poate sau chiar trebuie să îi vină în întâmpinare teatrul? Se vorbește despre faptul că publicul nu mai este un ”drept” al teatrelor, sau cel care poartă vina dacă nu vine la teatru. Datorită competiției acerbe dintre numeroasele forme de divertisment și petrecere a timpului liber, precum și a constantei lipse de timp a omului contemporan (coroborată deseori cu resursele financiare limitate), teatrele par mai mult ca oricând nevoite să găsească noi modalități de a interacționa cât mai atractiv cu publicul. Dincolo de diferitele tendințe, aceasta pare o preocupare tot mai mare a teatrelor europene și americane.

Dezvoltarea publicului în Europa

European Theater Convention (ETC) este o rețea de teatre publice europene, fondată în 1988 pentru promovarea teatrului contemporan, sprijinirea mobilității artiștilor și dezvoltarea schimburilor artistice în și în afara Europei. ETC a realizat (prin ZAD/ Center for Audience Development de la Freie Universität Berlin – Audiences for European Theatre. Study on the Status Quo of Audience Development and Audience Research in the European Theatre Convention) și a publicat în 2015 primul studiu european privind evoluția publicului de teatru, analizând 24 de teatre publice din 17 de țări europene. Una dintre concluzii a fost că, dincolo de diferențele inerente, teatrele publice europene se confruntă cu o provocare comună: găsirea modalităților prin care să contribuie la ”creșterea coeziunii, toleranței și a democrației în societățile aflate în schimbare, prin întărirea relației lor cu publicurile actuale și cu unele noi”. Așadar, teatrul contemporan este obligat, nu doar invitat, să își gândească existența și evoluția în strânsă legătură cu realitățile sociale, culturale și chiar politice în care ele există. Atemporalitatea teatrului nu mai pare să fie posibilă decât dacă e, paradoxal, conectată la realitatea temporală.

Câteva concluzii:

  • Mai mult de jumătate dintre teatrele analizate realizează constant o cercetare minimală privind publicul.
  • Tendințe: spectacole care abordează, într-un fel sau altul,temele relevante pentru comunitățile în care activează teatrele; dezvoltarea programelor educativepentru atragerea tinerilor; proiectele prin care teatrul iese din spațiile sale și merge în spațiile și contextele sociale ale tinerilor.
  • Orice strategie de dezvoltare a publicului de teatru trebuie să se bazeze pe o cunoaștere profundă a acestuia, a preferințelor și preocupărilor sale. Totuși, multe teatre încă nu au a) conștiința importanței unei analize constante a publicului, b) modalități standardizate (cantitative și calitative) de analiză.
  • Pe lângă întrebări referitoare la profilul socio-demografic al publicului, chestionarul propus de acestu studiu include și întrebări mai largi precum ”Cu cine obișnuiți să discutați despre ce ați văzut la teatru, după o reprezentație?”, ”Ce alte tipuri de activități culturale și de divertisment frecventați?”, ”La ce alte teatre din oraș mergeți?”, ”Sunteți implicat(ă) în vreo activitate artistică?”, ”De unde vă informați despre producțiile noastre sau ale altor teatre?”, ”Cu cât timp înainte vă cumpărați bilete la un spectacol?”, sau întrebări legate de întreaga experiență la teatru (inclusiv starea grupurilor sanitare, amabilitatea personalului, diversitatea repertoriului, disponibilitatea unui bar în incintă). De asemenea, chestionarul solicită publicului să aprecieze și imaginea publică și relevanța acestuia în viața comunității.

Conferința ”European Audiences: 2020 and Beyond” (Publicurile europene: 2020 și mai departe)

A fost organizată în 2012 la Bruxelles, de către Comisia Europeană, cu participarea a 800 de profesioniști din domeniul cultural. Au fost discutate numeroase exemple de proiecte culturale, inclusiv teatrale, în contextul revoluției culturale și sociale de astăzi și al implicațiilor acesteia asupra creației și a consumului de cultură.

Câteva idei discutate:

  • Dezvoltarea publicului (audience development) nu este o opțiune ci o necesitate, în condițiile schimbărilor socio-culturale actuale: era digitală și conectarea ubicuă, oferta tot mai largă de entertainment, evoluțiile demografice (inclusiv îmbătrânirea publicului), restrângerea subvențiilor publice și competiția pentru găsirea de sponsori. Din aceste motive, cunoașterea, înțelegerea și dezvoltarea publicului de teatru va ajunge să fie, pentru unele teatre, chiar o chestiune de supraviețuire.
  • Tehnologiile multimedia modifică permanent societatea și modalitățile de creare, distribuire și consum al culturii, iar asta afectează profund modul în care publicul relaționează cu teatrele. Paradigma scena activă versus spectatorii pasivi în sala de teatru este de asemenea profund influențată de realitatea socială participativă și interactivă.
  • Pentru a interacționa cu non-publicurile (cei care nu sunt deloc consumatori de teatru), teatrele și operatorii culturali trebuie să iasă din spațiile lor și să interacționeze cu comunitățile, școlile, autoritățile, în spații și modalități cât mai creative.
  • În noul context socio-cultural, teatrele trebuie să adopte noi ”aptitudini”: pregătirea oamenilor de teatru și a personalului instituțiilor în domeniul tehnologiilor digitale și multimedia. Parteneriatele cu diferiți alți operatori culturali (muzee, biblioteci, librării, centre de arte performative) nu trebuie ignorate.

”Grizonarea” versus atragerea tinerilor

”Cum să atragem copiii/ spectatori tineri spre teatru?” e o problemă foarte actuală, dar deloc nouă. În America, unele voci spun că ”grizonarea” publicului e un fenomen de care teatrul de plânge de destule decenii, și totuși nu a rămas fără public. Da, spun alții, însă publicul trebuie împrospătat, iar pentru asta tinerii trebuie să prindă acest microb înainte de a atinge vârsta la care munca și familia le răpesc mult timp, pentru ca să devină/ rămână consumatori de teatru. Alții spun că pur și simplu teatrul nu mai este o formă de artă populară, de masă – fiind contraziși imediat de cei care vor deschiderea teatrului spre spații și manifestări tot mai neconvenționale.

Mergând pe ideea că aprecierea pentru teatru se accentuează odată cu maturizarea, dar și că ”semințele” trebuie plantate din timp (adică tinerilor), DCPA (Denver Center for the Performing Arts) își propune să creeze spectacole care pot fi savurate de trei generații ale unei familii laolaltă, de la copii la bunici. Aici există și Radvantage, un program de reduceri pentru publicul de teatru între 18-30 ani, ”happy hours”, matinee pentru studenți și întâlniri cu actorii. Un alt exemplu: The Broadway League organizează Kids Night on Broadway, unde odată cu un bilet de adult la preț întreg se oferă un bilet gratuit pentru publicul sub 18 ani. Mai mult decât oferind reduceri de preț, multe teatre încearcă să își croiască oferta ținând cont și de programul, stilul de viață și preocupările tinerilor.

Teatrul și telefoanele mobile

Telefoane care sună sau deranjează cu lumina puternică a ecranelor? E doar începutul problemei, se pare. În timpul unui spectacol la celebrul Old Vic londonez, Kevin Spacey a integrat în rol o replică adresată unui spectator căruia îi suna mobilul: ”Dacă nu răspunzi tu, o fac eu.” Pe Broadway, actrița Patti LuPone a coborât de pe scenă pentru a lua telefonul din mâna unei spectatoare care stătuse tot timpul pe chat, iar în timpul altui spectacol o persoană a încercat să își pună telefonul la încărcat la o priză de pe scenă. Iar tentativele de a filma spectacolele cu telefonul sunt tot mai numeroase și fățișe. Și totuși, unele voci spun că nu e deloc era celor mai zgomotoase publicuri. În secolele 18 și 19 era mult mai rău (deși, într-adevăr, nu existau telefoane mobile).

Ce mai mâncăm la teatru?

Credeți că foșnetul micilor gustări pe care le iau pe furiș spectatorii în timpul unui spectacol este revoltător? În țări mai civilizate precum Marea Britanie, au existat situații în care unii spectatori au încercat să intre în sala de spectacole cu pizza și mâncare fast food puternic mirositoare. Nica Burns, proprietara a 6 teatre din West End-ul londonez, a afirmat recent că ”industria teatrală trebuie să se adapteze schimbărilor din societate, inclusiv dorinței publicului de a consuma alimente și băuturi în timpul spectacolelor”. Totodată, însă, ea susține dreptul teatrelor de a avea controlul asupra genului de alimente și băuturi introduse în săli de către public, și dorește crearea unui ”plan pe termen lung” pentru combaterea nemulțumirilor din partea spectatorilor referitor la deranjul provocat de cei înfometați și însetați din săli. Noul focus? Vânzarea de snack-uri cu ambalaje mai puțin zgomotoase, și reciclabile. Provocarea nr 2? Ca publicul neconsumator, dar și actorii de pe scenă, să nu fie deranjați de acest nou trend. Unde e echilibrul dintre tradiționalul bun-simț și politica lui ”dacă publicul vrea, trebuie să ne adaptăm” e încă work in progress. Sau poate abia se deschide discuția legată de acel tip de public pentru care teatrul nu mai este o experiență aproape magică, vie și vibrantă, ci un tip de entertainment similar cinematografului sau televizorului, unde (mutatis mutandis) comentariile și consumul de alimente nu mai sunt chiar sacrilegii.

2017  – an record pentru teatrul londonez

Statistici recente publicate de Society of London Theatre au arătat că în 2017, pentru prima dată de când, cu 30 de ani în urmă, s-a început colectarea acestor date, teatrele londoneze au fost frecventate de 15 milioane de spectatori (față de 14,3 milioane în 2016). Peste jumătate dintre aceștia au mers la spectacole de teatru tip musical, vedete fiind Hamilton (un musical hip-hop despre viața unuia dintre părinții fondatori ai Americii)și Harry Potter And The Cursed Child (spectacol multiplu câștigător la Premiile Lawrence Olivier 2017, care va ajunge pe Broadway în aprilie anul acesta). Și producțiile dramatice au avut un flux crescut de spectatori.

Broadway: Teatrul invadat de Hollywood

Un trend care ridică destule sprâncene teatrale, dar și numeroase zâmbete satisfăcute, este vizibil pe Broadway: publicul vine în valuri la spectacolele de teatru în care joacă vedete ale unor producții hollywoodiene. Bruce Willis, Al Pacino, Denzel Washington sau Keira Knightley sunt doar câteva nume care fac săli arhipline on și off-Broadway. Unii actori se mișcă cu dexteritate între rolurile de pe ecran și cele de pe scenă; alteori, producătorii sunt atât de avizi de celebrități pe afișele teatrelor încât nu mai e o prioritate modul în care acei actori se potrivesc sau nu rolurilor și pieselor respective. În 2015, la decernarea Premiilor Tony (pentru excelență în teatrul on-Broadway), au fost destule nemulțumiri legate de faptul că mari nume ale Hollywoodului nu au fost premiate pentru prestațiile teatrale. Pe cât de mult au atras anumiți spectatori, acești mari actori au fost alteori criticați pentru ”importul” inoportun de tehnici actoricești din film pe scenă.

Teatrul în vremea digitalizării și a multimedia

Pe de o parte, realitatea este că foarte multe persoane sunt cvasi-permanent cu ochii în dispozitive mobile și dependenți de realitatea din online, pe de alta există ideea (exprimată de Tina Packer, fondatoarea Shakespeare & Company din SUA) că tocmai realitatea aceasta creează, paradoxal, o și mai mare foame de acel element specific al teatrului: întâlnirea vie a unor oameni care creează, experimentează și trăiesc împreună o poveste. Acest sentiment visceral uman, colectiv, e imposibil de găsit pe Facebook, la televizor sau chiar la cinematograf. Iar schimbul de energie și de trăiri dintre public și actori este o experiență unică, irepetabilă prin orice alte experiențe multimedia. Premisa este că, la un moment dat, oamenii tot se plictisesc de ”perfecțiunea” produselor TV sau cinematografice, și resimt nevoia acelei experiențe fragile, imprevizibile, deci profund umane, care este teatrul. Cum satisface însă teatrul această nevoie, într-o societate în permanentă schimbare a gusturilor culturale și de divertisment, asta rămâne de văzut.

Realitatea mutlimedia e însă și o oportunitate uriașă pentru teatru. Skype și Facebook au făcut posibile colaborări între artiști aflați la mari distanțe unii de ceilalți, uneori chiar sfidând obstacolele geopolitice și granițele fizice. Mai mult, transmisiunile livestreaming ale unor spectacole par să fie, în America, o soluție pentru declinul publicului de teatru (33% mai puțini spectatori prezenți la spectacole, în ultimul deceniu, conform National Endowment for the Arts). Unele voci spun că publicul de teatru nu a dispărut, ci s-a mutat online.Teatrul să îi urmeze, deci? Blasfemie, sau poate o incitantă provocare de a găsi un nou model de creare, finanțare, distribuire și consum de arte performative live, și de a crește astfel publicul de teatru dincolo de orice granițe geografice, dincolo de orice a putut visa Teatrul în trecut. Spuneți bun venit multi-camera interactive live-streaming theater.

Teatrul participativ

G.Siegmund, profesor de Studii Teatrale Aplicate la Universitatea ”Justus Liebig” din Germania, vorbește despre ”participare” ca fiind una dintre noile obsesii ale oamenilor de teatru și arte performative. ”Eliberarea” publicului din întunericul restrictiv al sălii de teatru, includerea celor marginalizați (persoane cu handicap, deținuții, imigranții, etc) în crearea și receptarea teatrului, venirea în întâmpinarea publicului tânăr prin proiecte educative – aceste eforturi deschid tot mai mult teatrul în afara scenei, ”în lumea largă”. Teatrul nu mai poate și (deseori) nici nu mai vrea să fie o insulă în mijlocul societății, ci îi vine în întâmpinare. Cât are de câștigat sau de pierdut calitatea actului artistic și specificul teatrului în acest demers, e o altă discuție.

Add comment

de același autor... Cristina Enescu

Instagram

Newsletter

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories